Premierul Florin Cîțu a vorbit, miercuri, la finalul ședinței de Guvern, despre actul adițional pe care l-au semnat marți seară liderii coaliției, explicând că este vorba despre „un protocol politic și în România, bineînțeles, se face distincție între deciziile politice și deciziile guvernamentale, care sunt implementate de actele normative sau de Constituție”. Totodată, în acest context, primul-ministru a precizat că, în acest moment, nu ia în calcul nicio nouă remaniere.
Întrebat ce se va întâmpla dacă sesizează că un ministru nu își îndeplinește atribuțiile, și dorește să îl demită, dar coaliția nu dorește acest lucru, având în vedere noul protocol, premierul a explicat: „În primul rând, știți foarte bine că din partea Partidului Național Liberal a semnat domnul președinte Ludovic Orban. Președinții partidelor sunt cei care semnează protocolul, pentru că este un protocol politic. Este un protocol politic și în România, bineînțeles, se face distincție între deciziile politice și deciziile guvernamentale, care sunt implementate de actele normative sau de Constituție. Eu nu știu de ce vă duceți dumneavoastră direct către remaniere, nu trebuie să existe așa ceva.
„Doresc să nu mai avem o astfel de situație în perioada următoare. Sunt sigur că toți colegii mei doresc același lucru. Eu nu iau în calcul așa ceva în acest moment, deci eu o văd ca pe o situație excepțională și atunci nu are sens să discutăm acum. (…) Nu s-a discutat niciodată aseară Constituția sau modificarea Constituției, și aceste lucruri cred că deja sunt clare pentru toată lumea”, a adăugat Florin Cîțu.
Referitor la faptul că nici demiterea lui Vlad Voiculescu nu a fost luată în calcul inițial, dar totuși s-a întâmplat în cele din urmă, Florin Cîțu a răspuns: „Bineînțeles, lucrurile se întâmplă și mergem mai departe. Astăzi avem o coaliție care funcționează foarte bine, ați văzut că toți membrii coaliției susțin proiectele importante pe care și le-a asumat această coaliție de când a pornit la drum, în decembrie anul trecut”.Întrebat dacă și miniștri precum Cătălin Drulă sau Stelian Ion sunt în pericol de remaniere, având în vedere că ar exista liberali nemulțumiți la adresa lor, Florin Cîțu a declarat: „Nu știu de ce vă duceți din nou către remaniere. Este o situație în care ajungem în extremă. În acest moment, coaliția funcționează foarte bine. Avem un program de guvernare la care avansăm și luăm decizii în această direcție. Nu se ia nimic în calcul în acest moment”.
Întrebat dacă ar fi de acord cu numirea lui Vlad Voiculescu în funcția de consilier onorific al noului ministru al Sănătății, premierul Florin Cîțu a afirmat: „Din ce am aflat, este în vacanță în perioada următoare, deci nu cred că se pune problema, mulțumesc”.