Florin Cîțu: Proiectul bugetului pentru 2021 va reflecta nevoile de finanțare ale autorităților locale și va ține cont de un principiu de bază – cheltuirea eficientă, performantă și transparentă a banului public

Publicat: 19 01. 2021, 16:15
sursa foto: gov.ro

Guvernul a anunțat că seria consultărilor premierului Florin Cîțu cu autoritățile locale a continuat, marți, cu reprezentanții Asociației Municipiilor din România. Cu această ocazie, prim-ministrul a subliniat că proiectul bugetului pentru 2021 va reflecta nevoile de finanțare ale autorităților locale și va ține cont de un principiu de bază – cheltuirea eficientă, performantă și transparentă a banului public.

Premierul Florin Cîțu, noi consultări cu autoritățile locale. Ce a spus prim-ministrul despre proiectul de buget pentru 2021

„Seria consultărilor premierului Florin Cîțu cu autoritățile locale a continuat, astăzi, cu reprezentanții Asociației Municipiilor din România (AMR).Proiectul bugetului pentru 2021 va reflecta nevoile de finanțare ale autorităților locale și va ține cont de un principiu de bază: cheltuirea eficientă, performantă și transparentă a banului public, a subliniat premierul Florin Cîțu. Reprezentanții AMR au arătat că vor susține proiecte de reformă inițiate de Guvern în scopul unei mai bune organizări administrative a statului și funcționării mai eficiente. De asemenea, reprezentanții administrației publice locale vor fi implicați în comisiile care decid acordarea drepturilor de asistență socială și vor fi consultați constant asupra documentelor ce privesc alocarea fondurilor europene”, se arată în comunicatul Guvernului.

Potrivit Guvernului, discuțiiles-au concentrat și asupra modalității de gestionare a situației provocate de pandemia COVID-19 și a procesului de vaccinare a populației împotriva acestui virus.

„În acest sens, premierul și reprezentanții Asociației Municipiilor din România au agreat, de principiu, modificări legislative care să asigure finanțarea și să faciliteze amenajarea și dotarea centrelor de vaccinare organizate la nivel local.De asemenea, pentru încurajarea dezvoltării și modernizării orașelor, șeful Guvernului și-a exprimat sprijinul pentru modificări legislative care să permită transferul la cerere al unor imobile, clădiri, active ale autorităților publice centrale către administrația locală, pentru ca acestea să fie valorificate în folosul comunității, și pentru promovarea Legii Zonelor Metropolitane în Parlament, printr-un acord transpartinic”, se mai precizează în comunicatul Guvernului.

Conform aceleiași surse, la întrevederea de marți, de la Palatul Victoria, a participat și ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, Attila Cseke.

Florin Cîțu:Banca Mondială confirmă – măsurile pe care le-am luat în contextul pandemiei COVID-19 clasează România în topul țărilor cu cele mai multe și aplicate măsuri din lume

Prim-ministrul Florin Cîțu a precizat, marți, căBanca Mondială a analizat un număr de 154 de țări și un total de peste 3.000 de măsuri financiare luate de către acestea în contextul pandemiei. Potrivit premierului, analiza concluzionează că România, alături de țări precum SUA, Germania, Franța sau Australia, a avut cel mai ridicat nivel de activitate, ca număr și aplicabilitate, la nivelul măsurilor financiare adoptate ca răspuns la criza provocată de COVID-19.

„Cele mai importante și de succes măsuri luate în România au fost: amânarea ratelor bancare, IMM Invest, suspendarea executărilor silite prin poprire, eliminarea dobânzilor și penalitățile de întârziere, prorogarea termenului pentru restructurarea obligațiilor bugetare, derogarea de la plata impozitului pe profit, amânarea la plata pentru serviciile de utilități pentru IMM-uri, prorogarea termenului de plată pentru impozitul pe clădiri, terenuri și mijloace de transport”, a scris premierul, pe Facebook.