Florin Cîțu: Plafonarea preţurilor la energie, compensarea unei părţi din factură şi amânarea plăţii facturii, soluțiile propuse de PNL

Publicat: 18 10. 2021, 10:57
Actualizat: 18 10. 2021, 13:01
Foto: Inquam Photos / George Calin

Premierul Florin Cîţu anunță într-un mesaj publicat e Facebook trei propuneri pentru facturile majorate la energie din această iarnă. Este vorba despre plafonarea preţului la energie, compensarea unei parţi din factură şi, în cazul în care nu poate fi plătită factura, amânarea plăţii.

„Soluţiile noastre pentru facturile la energie ale românilor: plafonarea preţurilor la energie; compensarea unei părţi din factura la energie, complementar cu plafonarea; amânare la plată a facturilor pentru cei care nu pot să plătească. Nu lăsăm pe nimeni în urmă!”, a scris Florin Cîţu, luni, pe Facebok.

Biroul Executiv a luat decizia ca PNL să amendeze Ordonanţa Guvernului care introduce compensarea facturilor cu mai multe facilităţi.

”Am vorbit în această dimineaţă cu ministrul Energiei. Forma finală a amendamentelor va fi prezentată luni la comisie. Am discutat şi lucruri suplimentare, au mai venit câteva idei cu care sunt de acord. Dacă Ministerul Finanţelor este de acord s-ar putea ca temporar pentru o perioadă de şase luni sau până la sfârşitul lui martie, să reducem TVA pentru IMM-uri. Sunt 500.000 de companii. Deci, temporar, dacă Ministerul Finanţelor spune că este OK să facem acest lucru,  am putea să reducem TVA-ul de la 19% la 5% pentru IMM-uri. Este o măsură care ne-a fost prezentată astăzi, că da, este bună, să vedem dacă putem să facem acest lucru temporar, deci doar până la sfârşitul lui martie şi dacă Ministerul Finanţelor este de acord”, a declarat premierul interimar.