Florin Cîțu, mesaj ironic pentru Adrian Câciu: „Nu este greșeală de tehnoredactare. Riscul există atât timp cât legea este în vigoare. Capisci?”

Publicat: 19 12. 2021, 20:33
Foto: Facebook

Președintele PNL, Florin Cîțu, a postat pe rețelele sociale un mesaj ironic ce pare îndreptat către ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, a cărui strategie fiscal-bugetară menționa inițial că o eventuală majorare a pensiilor cu 40%, cum solicitase PSD în ultimii ani, ar fi nesustenabilă și ar duce la o creștere rapidă a datoriei publice până la 100% din PIB. Ministrul spune că „eroarea de tehnoredactare” a fost corectată.

Florin Cîțu, mesaj ironic în online pentru Adrian Câciu

„Nu este greșeală de tehnoredactare. Riscul există atât timp cât legea este în vigoare. Capisci (înțelegi, în limba italiană, n.r.)?”, a scris liberalul, duminică, într-o postare publicată la secțiunea Story de pe profilul său de Instagram.

Florin Cîțu a distribuit și o melodie în postare – „Always look on the bright side of life” (Privește mereu partea însorită a vieții, n.r.) de la Monty Python.

Foto: Instagram

Totul a început în noaptea de sâmbătă spre duminică, când Ministerul Finanțelor a publicat proiectul de buget pe 2022 și strategia fiscal-bugetară.

„Modificările aferente legii 127/2019 ar urma să conducă la o creștere nesustenabilă a cheltuielilor cu pensiile și implicit la un nivel ridicat al datoriei publice. Raportul privind sustenabilitatea datoriei publicat în februarie 2021 estimează o traiectorie de creștere rapidă a datoriei, atingând un nivel de peste 100% din PIB în anul 2030”, se arăta inițial în Strategia fiscal-bugetară.

Ulterior, ministrul Adrian Câciu a declarat că a fost vorba despre „o eroare de tehnoredactare” și că situația a fost corectată, ceea ce „nu înseamnă că pensiile vor crește cu 40%, ci că e vorba de o abordare prudentă”.

„Un fragment copiat din vechea strategie. Am eliminat acel fragment și am actualizat documentul final, astfel încât să respecte programul de guvernare. Asta nu înseamnă că pensiile vor crește cu 40%, ci că e vorba de o abordare prudentă”, a declarat Adrian Câciu pentru G4Media.ro.