Florin Cîțu, la redenumirea Sălii Mari a TNB în „Sala Ion Caramitru”: E un gest mic, dar e un simbol prin care ne arătăm recunoștința pentru tot ce a făcut. Moștenirea lăsată de domnia sa nu se va pierde niciodată (VIDEO)
Sala Mare a Teatrului Național București a preluat numele regretatului Ion Caramitru, iar prim-ministrul Florin Cîțu a participat la ceremonia organizată joi cu această ocazie și a subliniat că, „de acum, piesele jucate în această sală a Teatrului Național vor avea o însemnătate aparte și, astfel, moștenirea lăsată de domnia sa nu se va pierde niciodată”.
Florin Cîțu: Orice și oricât aș spune, nu aș reuși să ilustrez ceea ce a însemnat Ion Caramitru pentru noi, românii
„Mă gândeam acum, toți l-am cunoscut pe maestrul Ion Caramitru ca actor în filme sau pe scena Teatrului Național, anul trecut ca ministru al Finanțelor l-am cunoscut și ca manager al Teatrului Național și aș vrea să vă spun că și ca manager era la fel de talentat cum era actor. Au fost rostite foarte multe cuvinte frumoase în această perioadă și mesajul meu o să fie unul foarte scurt pentru că, orice și oricât aș spune eu, nu aș reuși să ilustrez ceea ce a însemnat Ion Caramitru pentru noi, românii. Știu că redenumirea Sălii Mari a Teatrului Național din București în «Sala Ion Caramitru» este un gest mic, dar este un simbol prin care noi ne arătăm recunoștința pentru tot ce a făcut Ion Caramitru în activitatea sa culturală. De acum, piesele jucate în această sală a Teatrului Național vor avea o însemnătate aparte și, astfel, moștenirea lăsată de domnia sa nu se va pierde niciodată. Mulțumim, Ion Caramitru”, a declarat prim-ministrul Florin Cîțu.
La propunerea premierului, participanții la ceremonie au ținut și un scurt moment de reculegere.
Legendarul Ion Caramitru a murit pe 5 septembrie 2021, la vârsta de 79 de ani, și a fost înmormântat pe 10 septembrie la Cimitirul Bellu din Capitală, pe Aleea Actorilor.