Premierul Florin Cîțu a declarat, luni dimineață, că deficitul bugetar de 7,16% nu poate fi depășit cu niciun chip și că orice amendament ce va fi depus în Parlament la legea bugetului de stat trebuie să indice clar sursa de finanțare.
„Nu a fost depus niciun amendament până acum. Mesajul pentru colegi e același, că nu putem depăși deficitul de 7,16% din PIB. Orice amendament trebuie să vină cu surse de finanțare să nu crească deficitul bugetar”, a declarat Cîțu.
Prim-ministrul a răspuns astfel întrebărilor reporterilor în legătură cu un amendament propus chiar de colegi de-ai săi de partid, mai precis de liderul PNL Ludovic Orban și vicepreședintele PNL Florin Roman. Amendamentul prevede acordarea a 24 de călătorii gratuite pentru studenţi. Acesta ar putea crește deficitul bugetar dacă nu e prevăzută sursa de finanțare.
Întrebat dacă el, ca senator, va vota acest amendament, Cîțu a răspuns: „Repet, să vină amendamentul și discutăm atunci. Dar eu nu fac diferența dintre premier și senator”.
Calendarul adoptării bugetului în Parlament depinde de Birourile permanente reunite. „Sper să fie cât mai repede”, a punctat Cîțu.
Despre amendamentele anunțate deja de PSD, prim-ministrul a spus că acestea demonstrează faptul că social-democrații vor să scoată România din Uniunea Europeană: „Sursa de finanțare reprezintă contribuția României la UE. Noi plătim contribuția la UE și de acolo vreaPSDsă ia banii, ca să ne scoată din Uniunea Europeană”
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
Duminică,Sorin Grindeanu, prim-vicepreşedintele PSD, a anunțat că social-democrații vor depune amendamente la proiectul de buget pentru creșterea alocațiilor, a salariilor bugetarilor și a pensiilor. El a insistat că banii există pentru aceste majorări.
„Pot să vă spun că avem aceste amendamente pe care o parte le-am prezentat astăzi, dar sunt şi foarte multe amendamente pe fiecare judeţ în parte. Eu cred că vor fi, dacă le adunăm, câteva mii”, a punctat Grindeanu.
Duminică seară, Marcel Ciolacu, liderul social-democraților, a catalogat drept „o tâmpenie” proiectul de buget aprobat de Guvernul Cîțu și a precizat că social-democrații vor depune moțiune de cenzură dacă amendamentele lor nu vor fi adoptate la dezbaterile din Parlament.