Florin Cîțu, președintele PNL, a declarat că nu-și reproșează liberalizarea pieței de energie, căci nu aceasta a dus la creșterea prețurilor la curentul electric. Problema e, a spus liberalul, că România consumă mai mult decât produce.
„Nu îmi reproșez modul în care s-a făcut liberalizarea pieței de energie. Am auzit câteva comentarii neelegante de la partenerii de coaliție. Trebuie să spunem adevărul. Această liberalizare a pieței de energie a fost negociată de guvernul Năstase, s-a făcut un calendar cu Comisia Europeană. S-a nimerit să fie în guvernarea Orban, nu era guvernarea mea când a fost ultima etapă a liberalizării.
Nu putem să fim ipocriți. Am intrat într-un club în care prețurile sunt liberalizate. Am ales să mergem într-o direcție după 1990, în care economia de piață determină prețurile”, a declarat Cîțu, pentru Digi24.
Liderul liberalilor a punctat apoi că nu liberalizarea pieței e problema, ci faptul că producem mai puțin decât consumăm.
„În România, nu liberalizarea este problema, ci capacitatea de producție. Consumăm mai mult decât producem.
Noi astăzi vorbim de creșterea prețurilor. Asta este problema. O creștere a prețurilor într-un moment în care au crescut peste tot în lume”, a mai declarat Florin Cîțu.
Acesta a mai spus că dacă facturile au fost calculate greșit în mod intenționat, atunci compania care le-a emis și ANRE trebuie fie trase la răspundere.
Marți seară, Virgil Popescu (PNL), ministrul Energiei, a detaliat măsurile pe care le va lua Guvernul pentru ca românii să nu ai primească facturi mari la energie și gaze. Acesta a punctat că facturile întocmite greșit vor fi recalculate, nu vor fi debranșări sau penalități pentru cei care nu le-au plătit, iar cei care au achitat aceste facturi greșite vor primi înapoi diferența de bani.