Florin Cîțu exclude varianta cu Nicolae Ciucă premier: Nu a fost făcută această propunere
Florin Cîțu, președintele PNL, a declarat, luni, că nu se pune problema ca Nicolae Ciucă să fie propunerea de premier a partidului deoarece în cadrul formațiunii nu a fost avansată această idee.
Florin Cîțu, despre propunerea de premier a PNL
„Noi nu spunem celor de la PSD pe cine să susţină. În PNL, noi facem propunerile şi când vom veni cu o propunere de premier, o vom spune public”, a declarat Cîțu.
Despre varianta ca PNL să-l propună pe Ciucă, Florin Cîțu a spus: „Acum nu vorbim despre această propunere, eu ştiu că dl Ciucă a fost propus de mine”.
Liderul liberalilor a insistat apoi că în partid nu s-a discutat despre propunerea Nicolae Ciucă premier.
Florin Cîțu a mai afirmat că susţine varianta rotaţiei premierilor, dar trebuie văzut dacă un astfel de mecanism chiar poate fi implementat în România.
Cîțu: PNL face un compromis major că negociază PSD
Tot luni, Florin Cîțu a afirmat că PNL și PSD vor merge la consultările de la Cotroceni cu președintele Klaus Iohannis când vor găsi o soluție pentru funcția de prim-ministru.
„Facem un compromis deja, suntem în negocieri, în discuții pentru a avea o coaliție de guvernare cu PSD. Este un compromis major pe care îl face Partidul Național Liberal. Vom vedea mai departe ce vom face”, a precizat apoi liderul liberalilor.
De cealaltă parte, Sorin Grindeanu, prim-vicepreședintele PSD, a declarat că mandatul lor nu s-a schimbat:„Mandatul nostru nu s-a schimbat, și anume acela ca Partidul Social Democrat să dea premierul. În momentul în care, în urma negocierilor, există o modificare față de mandatul pe care îl avem dat de forul de conducere din partid, o să mergem în fața partidului și o să spunem la ce negociere s-a ajuns, iar partidul va decide dacă e de acord sau nu”.