Prim-ministrul Florin Cîțu a participat marți lavideconferința „Bursa în anul crizei sanitare și al incertitudinilor economice”, ocazie cu care a explicat că economia și sănătatea depind una de cealaltă, în sensul în care „ai nevoie de o economie sănătoasă, de resurse, pentru a avea oameni sănătoși”, dar totodată„ai nevoie și de oameni sănătoșipentru a avea o economie puternică”. Premierul a amintit că, încă de anul trecut, a declarat că nu își mai dorește să fie instituit vreun lockdown la nivel național.
„Este o perioadă complicată, avem de administrat această situație cu criza de sănătate. Este o plăcere pentru mine să fiu astăzi aici, pentru că mă simt ca și cum aș fi în realitate – de fapt, aceasta este realitatea pe care cu toții o tânjim, să fii aproape de antreprenori, de mediul privat, ei sunt oamenii care creează plus valoare în economie. Ați spus că anul trecut a fost un an dificil, dar, dacă ne uităm la rulajul pe care l-a avut nu numai Bursa de la București, dar pe care l-au avut toate bursele din lume, vedem că a crescut”, a declarat premierul, marți, în cadrul videoconferinței.
El susține că statul a făcut două lucruri importante anul trecut, și anume a injectat lichiditate și a modificat legislația care ajută la capitalizarea companiilor românești.
„Sunt două lucruri importante pe care le-a făcut anul trecut statul. A injectat lichiditate sau a ajutat lichiditatea prin acea emisiune de titluri FIDELIS, aproape un miliard de euro, și acest lucru a fost important și zic că a ajutat foarte mult. Mult mai important, cred că și cu implicații pe termen lung, a fost modificarea legislației care ajută capitalizarea companiilor românești. A fost o decizie pe care am luat-o anul trecut, uitându-ne la experiența ultimilor 20-30 de ani în România. O problemă structurală în România este aceea că avem companii private care au capitalizare negativă”, adăugat liberalul.
Florin Cîțu a subliniat că este posibil și să ai o economie majoritar deschisă, și să lupți cu pandemia de COVID-19.
„Ați văzut că imediat după ce am avut anul trecut acel lockdownam spus că nu doresc să mai avem un lockdown, că putem să avem și o economie deschisă în majoritatea ei, și să luptăm și cu pandemia, și până acum am reușit să facem acest lucru. (…) Ai nevoie de o economie sănătoasă, de resurse, pentru a avea oameni sănătoși, pentru a pune resurse în sistemul de sănătate, pentru a avea și paturi la Terapie Intensivă, și medicamente, și să plătești doctorii, și să le dai un spor în situații dificile, ș.a.m.d, dar ai nevoie și de oameni sănătoși pentru a avea o economie puternică. Cele două merg împreună”, a declarat premierul, marți.