Florin Cîțu, după ce România a obținut aproape 80 de miliarde de euro la summitul UE: „PSD în depresie!”

Publicat: 21 07. 2020, 10:43
Foto: gov.ro

Florin Cîțul-a felicitat pe Klaus Iohannis pentru reușita de la summitul UE, unde România a obținut aproape 80 de miliarde de euro, după patru zile de negocieri tensionate.Ministrul Finanțelor nu a ratat ocazia ca să atace și principalul adversar politic, PSD.

„PSD în depresie!

Succes al Președintelui României la Bruxelles. Suma RECORD negociată pentru România.

Marcel Ciolacu și gașca lui să ia notițe. Acesta este un lucru bine făcut.

Oamenii lui Dragnea, acum ai lui Ciolacu, se duceau la Bruxelles să scoată de pe lista neagra a UE tot felul de off-shore-uri (cât a primit PSD pentru această acțiune și unde sunt banii? ) sau să vândă câteva sticle de palincă.

Astăzi Președintele României a negociat co suma impresionanta pentru România- 80 de miliarde de euro.

Felicitări domnule Președinte!”, a scris Cîțu pe pagina sa de Facebook.

România, aproape 80 de miliarde de euro la summitul UE

La finalul summitului UE, Klaus Iohannis a anunțat că țara noastră a obținut aproape 80 de miliarde de euro. „Tocmai s-a încheiat Consiliul European și am ajuns la un acord. Am ajuns la un acord foarte important pentru Europa, un acord extrem de important pentru România.

Iată că, după discuții foarte complicate, după negocieri foarte complicate, după patru zile și patru nopți de negociere, am obținut pentru România o sumă impresionantă – 79,9 miliarde de euro – pentru proiectele europene, negocieri care ne permit acum să trecem la etapa următoare.

Vom folosi această sumă de 80 de miliarde pentru a reface infrastructura în România, pentru a construi spitale, școli, pentru a moderniza marile sisteme publice.

Este, de asemenea, foarte important de știut că o parte semnificativă din acești bani va fi folosită pentru relansare, pentru revigorare economică.

Repet, 79.917.000.000, deci 80 de mii de milioane de euro vom folosi pentru a pune în practică, pe de-o parte, planul pentru bugetul multianual 2021-2027, un plan la care lucrăm împreună cu Guvernul deja din ianuarie și în cel mai scurt timp va fi finalizat, pentru a fi pregătiți să începem implementarea, iar, pe de altă parte, lucrăm de-o vreme bună deja la planul național de relansare, care va fi prezentat Comisiei Europene, pentru a primi fondurile pentru relansarea economică.

Iată, deci, că până acum ne-am pregătit bine, am obținut un rezultat frumos.

Încă o dată, este o zi importantă pentru România, o zi importantă pentru proiectul european, și vom merge mai departe, fiindcă acești bani trebuie folosiți pentru reconstrucția României”, a declarat președintele României.

Ludovic Orban, despre suma obținută de România la summitul UE

Și premierul Ludovic Orban a ținut să vorbească, în deschiderea ședinței de Guvern,despre suma de care va beneficia România.

„România va beneficia în următorii ani de sumele de care nu a beneficiat niciodată. Aproape 80 de miliarde de euro. Odată decizia luată, noi va trebui să accelerăm toate procedurile pentru pregătirea acordului de parteneriat privitor la bugetul UE 2021- 2027. De asemenea, va trebui să pregătim, Ministerul Agriculturii, planul național strategic și Ministerul Fondurilor Europene, în calitate de coordonator, va trebui să accelereze elaborarea planului de reziliență și recuperare, pe care va trebui să-l prezinte fiecare țară, așa încât să fundamentăm solicitările de finanțare din Next Generation EU.

Chiar dacă foarte puțini se așteptau ca la Consiliul European să se ajungă la un acord, datorită (SIC) multor poziții divergente, în dimineața asta, am înțeles că pe la 6.30, s-a ajuns la acest acord care chiar este istoric și care ne permite să privim cu încredere în viitor atât noi, ca români, cât și UE în ansamblul său. E o decizie fundamentală care va pune bazele posibilității de a finanța toate proiectele de dezvoltare pe care le-am gândit pentru România. Trebuie să fim foarte implicați în continuare în pregătirea proiectelor, a tuturor documentelor necesare pentru a putea aisgura o absorbție cât mai eficientă a acestor resurse impresionante”.