Florin Cîţu, despre PNRR: Acum este pe umerii noştri. În decembrie ar trebui să avem primii bani

Florin Cîţu, despre PNRR: Acum este pe umerii noştri. În decembrie ar trebui să avem primii bani
Foto: Inquam Photos / George Calin

Premierul interimar, Florin Cîţu, a afirmat că, în decembrie ar trebui să avem primii bani din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă depus de România.

Florin Cîţu a participat, joi, în format online, la întâlnirea Consiliului ECOFIN, în cadrul căreia a fost aprobat Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României.

”Partea bună este că nu au fost întrebări şi nici observaţii la PNRR-ul României. Am avut o intervenţie foarte scurtă. Tot ceea ce ţinea de Comisia Europeană a fost făcut, acum este pe umerii noştri. Urmează implementarea PNRR şi ar trebui în decembrie să avem primii bani din PNRR”, a declarat Cîţu.

Comisia Europeană a aprobat PNRR-ul României

Consiliul Uniunii Europene a anunțat joi că a evaluat pozitiv Planul Național de Redresare și Reziliență al României.

„Am plăcerea de a anunța vești bune pentru încă trei state membre. Tocmai am confirmat evaluările pozitive ale planurilor de redresare și reziliență ale Estoniei, Finlandei și României”, a anunțat joi Andrej Šircelj, ministrul de finanțe al Sloveniei.

Potrivit europarlamentarului Dragoș Pîslaru, forma finală a PNRR-ului României pleacă de la ideea că va fi accesată toată alocarea de 29,2 miliarde de euro, decizia României fiind să angajeze și împrumuturile.

În urma deciziei UE, România va încasa 3,8 miliarde de euro, doar din prima tranșă.

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, în 30 septembrie, decretul pentru promulgarea legii privind unele măsuri pentru elaborarea Planului Naţional de Relansare şi Rezilienţă necesar României.

România ar urma să primească prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) un total de 29,2 miliarde euro, din care 14,248 miliarde sub formă de granturi și aproximativ 14,935 miliarde sub formă de împrumuturi.

Vezi aici PNRR-ul României

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
19:29 - Adriana Bahmuțeanu: Copiii mei sunt ținuți într-un imobil de către frații lor vitregi. Voi depune plângeri penale împotriva celor de la DGASPC. Ei nu m-au ajutat, ba chiar au o relație de obediență față de frații vitregi (VIDEO)
18:56 - Hideg, după ce lui Coldea i s-au permis deplasările în interiorul UE: Nu mai am încredere în judecătorii de la Curtea de Apel București. Mă întreb dacă dorm bine noaptea după ce au făcut că așa li s-a spus (VIDEO)
18:16 - Horoscop Alina Bădic pentru săptămâna 24 – 30 noiembrie: Factor de noroc pentru Raci. Sunt protejați, favorizați (VIDEO)
17:34 - Dani Oțil, luat la rost de fani: „Nu se mai satură de bani”. Replica prezentatorului TV: „V-am umblat în buzunar? (FOTO)
17:08 - USR depune plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora, în primul tur al prezidențialelor din România
16:45 - Corina Chiriac, mesaj emoționant după moartea lui Gabriel Cotabiță: „Îmi pare extrem de rău că nu am reușit să înregistrăm măcar un duet, să rămână” (VIDEO)
16:15 - Profesorul Mircea Dumitru: Ne confruntăm cu o criză de lideri. Nu știu cu cine voi vota, dar voi merge la vot. Vreau să joc, pentru că oricât de dificilă și proastă ar fi alegerea mea, e mai bună decât nealegerea într-o democrație
15:37 - O ursoaică și puii ei dau târcoale în zona Mamut din Alba Iulia: „S-a emis mesaj RO-ALERT”
15:20 - Marina Voica, copleșită de durere după moartea lui Gabriel Cotabiță: „Nu îmi vine să cred! A fost unicul meu prieten”
14:54 - Nicolae Ciucă, reacție după anunțul morții lui Gabriel Cotabiță: „Gândurile mele sunt alături de familia sa și de toți cei care l-au iubit”