Premierul Florin Cîțu a vorbit despre noua formulă de calculare a incidenței, care presupune includerea focarelor de COVID-19, și s-a arătat de părere că lucrurile nu se vor schimba foarte mult comparativ cu situația actuală.
„Noi ne-am uitat la această formulă. Înțeleg că este formula recomandată de epidemiologi și nu vedem o problemă. Am văzut estimările inițiale – nu cred că se vor schimba foarte mult lucrurile față de ceea ce avem astăzi”, a declarat Florin Cîțu, joi.
Întrebat dacă s-au efectuat calcule la nivelul Guvernului, premierul a răspuns: „S-au făcut estimări. De aceea, am lăsat 14 zile – ați văzut că a durat 14 zile de la momentul în care am aprobat această modificare și momentul implementării – să vedem cum evoluează lucrurile. Nu mă aștept să fie diferențe majore față de ceea ce avem până acum”.
Odată cu prelungirea stării de alertă pe întreg teritoriul României, a fost anunțată și includerea focarelor de COVID-19 în calcularea incidenței privind răspândirea noului coronavirus. În 10 februarie, premierul Florin Cîțu anunța că masura se va aplica abia peste două săptămâni.
Întrebat într-o conferință de presă dacă s-au făcut calcule preliminare astfel încât să se știe dacă vor apărea mai multe zone roșii în țară odată cu aplicarea noii formule, demnitarul liberal explica: „Am cerut această analiză. Nu se va aplica imediat, ea se va aplica peste 14 zile, tocmai pentru a avea o perioadă de tranziție. Am cerut și eu aceste date. Răspunsul a fost că aceasta a fost formula pe care o folosesc epidemiologii, nu am o problemă cu acest lucru. Nu modifică foarte mult, pentru că noi deja am vaccinat și în centrele de bătrâni, și în spitale, unde puteau să apară focare, deci nu va afecta foarte mult. Este doar o modificare pur statistică pentru a avea informația cât mai aproape de realitate și este o formulă pe care o folosesc toate țările din Uniunea Europeană, deci nu este nimic care să ne îngrijoreze”.
Cel mai recent bilanț prezentat de autorități plasează România la 788.048 de cazuri confirmate de persoane infectate cu noul coronavirus. Un număr de 713.049 de pacienți au fost declarați vindecați, iar 20.086 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2 au decedat.