Florin Cîțu, despre Legea privind desființarea SIIJ, care acordă imunități pentru magistrați: „Vom încerca în Senat o modificare care să îl aducă cât mai aproape de forma aprobată de Guvern” (VIDEO)

Florin Cîțu, despre Legea privind desființarea SIIJ, care acordă imunități pentru magistrați: Vom încerca în Senat o modificare care să îl aducă cât mai aproape de forma aprobată de Guvern” (VIDEO)
Foto. Guvernul României / Facebook

Premierul Florin Cîțu a precizat vineri, referitor la proiectul de lege privind desființarea SIIJ adoptat de comisia juridică din Camera Deputaților care prevede acordarea de imunități magistraților, că reprezentanții coaliției vor încerca la Senat să îl modifice pentru a fi în forma cea mai apropiată de cea adoptată de Guvern:

“Am spus de fiecare dată că îmi doresc ca proiectul de lege să iasă din Parlamentul României cât mai aprope de forma pe care am adoptat-o în Guvern. Discut cu colegii mei, proiectul merge la Senat și vom încerca și acolo să avem o modificare care să îl aducă cât mai aproape de forma pe care am aprobat-o în ședința de Guvern. Rămân la opinia că aceea este forma cea mai bună pentru România astăzi”, a spus premierul.

Întrebat dacă forma actuală a legii este neconstituțională, premierul a precizat: “O să îi las pe specialiști să se pronunțe”.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:00 - Cetățenii din Nepal sau Sri Lanka vor putea lucra ca șoferi de taxi, Uber sau Bolt. Se schimbă regulile de obținere a atestatului
23:49 - Turiști salvați de pe traseul Via Transilvanica / Salvamontiștii au intervenit și pentru a recupera trupul unei persoane care a alunecat și a căzut când vizita o cascadă din zona Cotârgași
23:34 - Mii de șoferi români circulă pe benzile destinate transportului în comun. Ce sancțiuni riscă conform Codului Rutier
23:22 - Fostul premier indian Manhmohan Singh a murit la 92 de ani. Este considerat arhitectul reformelor care au liberalizat economia țării și au deschis-o către lume
22:55 - Doi copii din Satu Mare și Sibiu au fost dați dispăruți. Autoritățile fac apel la ajutorul populației
22:50 - RO-Alert în Tulcea după observarea unui „semnal de țintă aeriană de mici dimensiuni”, anunță MApN: „Aeronavele de luptă au fost pregătite de intervenție”
22:34 - Cum au fost păcăliți cei din Hezbollah să cumpere mii de pagere-capcană. Doi foști agenți Mossad dezvăluie detalii de culise despre atacul care a cutremurat Libanul în septembrie
22:17 - Vladimir Putin susține că Joe Biden i-ar fi propus în 2021 să amâne aderarea Ucrainei la NATO cu 10-15 ani
22:06 - Aeroport din Yemen vizat de un atac israelian când se afla acolo și șeful OMS
21:34 - Claudiu Năsui: „Creșterea taxelor este deja plănuită, chiar dacă ați tot auzit promisiuni” / Ce taxe spune fostul ministru al Economiei că vor fi majorate