Florin Cîțu, despre certificatul verde: Deocamdată nu a fost aprobat la nivelul UE. Când majoritatea cetățenilor europeni o să fie vaccinați, s-ar putea să nu mai fie nevoie de el / STS face implementarea (VIDEO)
Premierul Florin Cîțu a explicat că așa-zisul certificat verde încă nu a fost aprobat la nivelul Uniunii Europene, iar România are la dispoziție doar câteva informații la ora actuală, ca spre exemplu modul în care ar trebui construit. Primul-ministru a mai precizat că STS se va ocupa de implementare, însă a adăugat că s-ar putea să nu mai fie nevoie de acest certificat odată ce majoritatea cetățenilor europeni vor fi vaccinați împotriva COVID-19.
PremierulFlorin Cîțu, despre certificatul verde
Întrebat la finalul ședinței de Guvern de miercuri când vom avea și în România certificatul verde și cine va răspunde de implementarea lui, prim-ministrul Florin Cîțu a răspuns: „Detaliile au fost trimise către STS de foarte mult timp. STS face implementarea. Deocamdată nu a fost aprobat la nivelul Uniunii Europene, sunt doar niște informații pe care le avem, modul în care să îl construim, dar, așa cum am spus de fiecare dată, sperăm că o astfel de măsură nu va discrimina cetățenii și, din punctul nostru de vedere, este doar, așa cum spunea și domnul Președinte al României, datorită sau din cauza unor elemente medicale, deci dacă sunt probleme medicale să poți să circuli cu acest certificat verde. În momentul în care toată Europa o să fie vaccinată și România o sa fie sau majoritatea (statelor europene, n.r.) vor fi vaccinate, s-ar putea să nu mai fie nevoie de acest certificat verde”.