Florin Cîțu: Ciolacu e de un an jumate la guvernare și nu a făcut nimic, doar a promis. Când nu va mai putea să promită, va da vina pe guvernele anterioare (VIDEO)

Florin Cîțu: Ciolacu e de un an jumate la guvernare și nu a făcut nimic, doar a promis. Când nu va mai putea să promită, va da vina pe guvernele anterioare (VIDEO)
Senatorul PNL Florin Cîțu, fost premier

Senatorul PNL Florin Cîțu, fost premier al României, l-a acuzat pe actualul prim-ministru, Marcel Ciolacu de la PSD, că până acum nu a făcut nimic pentru români, doar a promis și s-a victimizat, deși e la guvernare de un an și jumătate. Cîțu a mai spus că Ciolacu în continuare promite și promite, iar când vom vedea cu toții că nu se va ține de cuvânt, va da vina iar pe fostele guvernări de Dreapta.

Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Politica Zilei”, moderată de Ioana Constantin pe B1 TV, în contextul în care Ciolacu tocmai a afirmat că „în viitor vor trebui scoase anumite excepţii, asta nu înseamnă că din analiza noastră preliminară, vom umbla la excepţiile din IT, în acest moment” și că „s-a terminat perioada excepţiilor peste excepţii”. Asta deși chiar PSD a insistat să existe aceste excepții în agricultură, de exemplu.

Cîțu: Ciolacu promite și când nu promite se victimează. De făcut, nu face nimic

„PNRR spune clar că nu ar trebui să existe un sistem preferențial de impozitare. Discursul penibil al lui Ciolacu… Nu știu cine-l mai crede, că anul trecut a introdus o excepție pentru angajații din agricultură. PNRR spune clar că toți trebuie să plătim aceleași impozite pe venit, nu există excepții, așa cum nici la pensii nu trebuie să fie excepții, nu există speciali, trebuie să avem doar pensii pe contributivitate. Acesta e rolul PNRR, de a reașeza legislația din România, care a fost ciuruită ani de zile de lobby-ul din partea unor grupuri din societate care au avut mai multă trecere la politicieni, și să așezăm pe o bază sustenabilă.

Eu cred că nu va face nimic Ciolacu, doar va vorbi și va da vina, când nu va mai putea să promită, pe guvernele anterioare, în special pe cele de Dreapta, deși sunt la guvernare de 2 ani și n-au făcut nimic,, doar să se scuze și să se victimizeze.

În același timp, avem deficit mai mare, dar nimic pentru români. Ciolacu nu vine acum la guvernare, e de un an jumate la guverare și prețurile au crescut, și dobânzile au crescut, și taxele au crescut”, a declartat Florin Cîțu.

Senatorul PNL a mai precizat că dacă mai multe sectoare din economie nu mai plătesc impozite, povara crește pe restul sectoarelor sau trebuie reduse cheltuielile statului, dar acest al doilea lucru nu s-a întâmplat până acum.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`