Premierul Florin Cîţu, candidat la președinția PNL, a susținut că această competiție din partid trebuie să fie „curată și transparentă” deoarece „se uită la noi toţi românii”. Cîțu a mai spus că „noi suntem acum în centrul atenţiei, toţi ştiu că de noi depinde viitorul României”. Candidatul la șefia PNL a mai afirmat că partidul are acum o șansă unică la guvernare, date fiind resursele considerabile care urmează să ajungă în România.
„E important să fie o competiţie curată şi transparentă, pentru că se uită la noi românii. Noi suntem acum în centrul atenţiei, toţi ştiu că de noi depinde viitorul României. Toţi se uită la noi şi vor să vadă cum ne comportăm, dacă suntem de încredere şi ce vrem să facem cu România”, a declarat Florin Cîțu, sâmbătă, la conferinţa de alegeri interne din cadrul organizaţiei PNL Bihor.
Cîțu a vorbit apoi iar despre oportunitatea de dezvolare pe care o are România, date fiind fondurile considerabile ce urmează să vină prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), dar și prin bugetul multianual al UE.
„Avem un parteneriat cu preşedintele României, acei 76 de miliarde de euro care vin de la Comisia Europeană, de la bugetul României… Vorbim în 8 ani de 175 de miliarde de euro. Gândim pe termen lung, ne facem planuri şi noi suntem cei care modernizăm a doua oară România, dar trebuie să fim responsabili”, a mai declarat premierul Florin Cîțu, candidat la președinția PNL.