Florin Cîțu: Anul 2021 a fost cel mai bun, din punct de vedere economic, al României (VIDEO)

Publicat: 29 01. 2022, 14:44
Actualizat: 29 01. 2022, 14:45

Florin Cîțu a declarat, sâmbătă, că anul 2021 a fost cel mai bun, din punct de vedere economic, din istoria României. Liderul PNL spune că singurul său regret este că nu a avut timpul necesar pentru a finaliza reformele propuse.

Florin Cîțu spune că 2021 a fost cel mai bun an din punct de vedere economic

E important să ştim exact situaţia reala. Eu ştiu că de foarte multe ori se spune ca oficialii cumva nu vin să spună întotdeauna situaţia cum este ea, pentru că nu vrem să speriem oamenii şi nu despre asta este vorba. Eu cred că e bine să ştim toate scenariile şi în special scenariile dificile, pentru că oamenii trebuie să se pregătească să ia decizii şi dacă se întâmplă să fie mai bine decât ne-am aşteptat, atunci cu toţii câştigăm.

Aşa am administrat economia în 2020 şi în 2021 şi a ieşit bine. Te pregăteşti pentru ce este mai rău şi dacă iei măsuri bune, rezultatele vor fi confirmate. Anul trecut, nu o spun doar eu, a fost cel mai bun an din punct de vedere economic din istoria României, cea mai rapidă revenire în criza globală.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Am un singur regret, că nu am reuşit să am timpul să duc până la final reformele pe care ni le propusesem, pentru că atunci tot acest succes economic s-ar fi vazut şi în buzunarele românilor. Vă garantez acest lucru, dar continuăm. Veţi vedea în momentul în care vom termina reformele, succesul economic al creşterii economice se va vedea şi în buzunarele tuturor românilor”, a declarat liderul PNL, în timpul conferinței de presă de sâmbătă.

România, cea mai rapidă revenire economică

Liderul PNL a subliniat și faptul că România a avut cea mai rapidă evenire econimică în 2021.

Toate aceste măsuri pe care noi le-am luat pe partea aceasta economică, tot acest ansamblu de măsuri au dus la schimbarea perspectivei României de la negativ la stabil, anul trecut, al agenţiilor de rating, o schimbare care s-a făcut după aproape un deceniu, nu se mai schimbase în pozitiv sau nu am avut un upgrade pozitiv de la agenţiile de rating, să sperăm că rămânem cel puţin unde suntem”, a mai afirmat Florin Cîțu.