Senatorul liberal Florin Cîţu, preşedintele Comisiei economice din Senat, vine cu un document incendiar privind practicile Fiscului şi subornarea acestei instituţii faţă de actuala guvernare.
El a publicat miercuri, pe pagina sa de Facebook, un extras care arată că lucrătorii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) au avut în 2017 ţintă suplimentară de amenzi pentru persoane fizice si juridice.
Documentul publicat de Florin Cîţu vine în contextul în care existenţa ţintelor suplimentare de amenzi a fost negată atât de Fisc, cât şi de liderul PSD anul trecut.
„De ce pune ANAF obiective suplimentare pentru fiecare inspector? Pentru ca aşa a ordonat Dragnea să facă rost de banii de care este nevoie urgentă pentru a acoperi gaura imensă de la buget”, susţine senatorul PNL, care explică, astfel, „vizita” de marţi a lui Ionuţ Mişa, noul şef al Fiscului, în biroul lui Dragnea de la Camera Deputaţilor (Detalii AICI).
(Sursa foto: Florin Cîţu / Facebook)
„De ce l-a chemat Liviu la ordin pe Ionut Misa.
Este inadmisibil ce ni se intampla. Ticalosia si ipocrizia PSD nu au limite!
Vi-l aduceti aminte pe Liviu cat de grijuliu era fata de cetatenii Romaniei abuzati de ANAF? Asta este ca sa va aduceti aminte:
“Constat că inspectorii fiscali care controlează firmele sunt încă tributari unei mentalități de tip sovietic, de genul ‘chiar dacă ești în regulă, îți găsim noi ceva!’.
E inadmisibil ca inspectorii fiscali să aibă normă la amenzi, cum reiese din circulara ANAF trimisă recent către direcțiile județene de finanțe.”
Liviu Dragnea a mintit cu nerusinare. Documentul pe care urmeaza sa vi-l prezint demonstreaza ticalosia de care Liviu si PSD sunt in stare. De un an de zile va spun de atacul asupra mediului privat.
Astazi pot dovedi ca ura lui Liviu fata de mediul privat, fata de persoanele care muncesc cinstit in Romania, este nemarginita.
In foto alaturat extrasul care ne intereseaza din document.
Documentul este un raport anual al ANAF. La pagina 12 in acest document este dovada ca Liviu Dragnea, si PSD, desi au tot dezmintit, au inceput o vanatoare organizata in cel mai mic detaliu, inspirata din regimul sovietic, a cetatenilor si companiilor private pentru a colecta mai multi bani la buget.
In acest raport scrie negru pe alb un lucru incredibil pentru noi cei care luptam zilnic pentru a opri abuzurile statului ( un stat minimal si neinterventionist).
Lucratorii ANAF.. ATENTIE AICI… au avut in 2017 tinta SUPLIMENTARA de amenzi pentru persoane fizice si juridice!!! SUPLIMENTARA- peste planul initial.
Pentru 2017 tinta suplimentara pentru fiecare inspector ANAF a fost de a aduce 3.3 milione lei in plus de la persoane juridice si 650.000 lei de la persoane fizice (F8 si F9 in tabel). Iar aici trebuie sa faceti legatura si cu proiectul de lege care este acum in Parlament prin care angajatii ANAF primesc 15% bonus din amenzile pe care le dau!!!
Sa fie mai clar. Vine ANAF-ul in control si oricare ar fi situatia firmei nu pleaca fara sa dea o amenda. Dar nu orice amenda. In acest moment fiecare inspector ANAF este motivat sa dea cat mai multe amenzi si cat mai mari, atat de tinta suplimentara pe care o are cat si de bonusul pe are il primeste ca procent din aceste amenzi.
Sper ca ati inteles. Liviu Dragnea si-a facut o armata fidela, exact in stilul clasic al dictatorilor, cu care va distruge tot ce inseamna sector privat, persoana fizica sau juridica.
Existenta tintelor suplimentare a fost negata atat de ANAF cat si de Liviu Dragnea in 2017. Acum ce au de spus?
De ce pune ANAF obiective suplimentare pentru fiecare inspector? Pentru ca asa a ordonat Dragnea sa faca rost de banii de care este nevoie urgenta pentru a acoperi gaura imensa de la buget.
Acum aveti si explicatia pentru “vizita” lui Ionut Misa de urgenta la Liviu Dragnea ieri in Parlament. Au stabilit sumele suplimentare pentru vanatoarea de venituri a ANAF in 2018.
Va dau o veste foarte proasta. Sumele suplimentare de colectat in 2018, dupa primele 3 luni de executie bugetara, sunt mult mai mari ca cele de anul trecut”, a scris, miercuri, Florin Cîţu.