Florin Cîțu: Am reușit imposibilul! În 2020, investițiile nete în economie au crescut. Anul acesta, investițiile susținute de buget vor ajunge la un nivel record. România, în sfârșit, merge în direcția bună

Publicat: 10 03. 2021, 10:17
Foto: Guvernul României / Facebook

Premierul Florin Cîțu a susținut că investițiile nete în economie au crescut în 2020, chiar dacă economia, din cauza pandemiei de coronavirus, a trecut prin cea mai gravă criză din ultimii 100 de ani. Șeful Guvernului a vorbit apoi, din nou, despre importanța investițiilor susținute de buget, precizând că anul acesta ele vor ajunge la 62 de miliarde de lei, un nivel record pentru ultimii 30 de ani.

Florin Cîțu anunță că investițiile nete în economie, în 2020, au crescut. Ce se întâmplă în 2021

„Am reușit imposibilul!

În 2020 investițiile nete în economie AU CRESCUT!

Am spus din prima zi de mandat că o economie liberală, o economie care produce bunăstare pentru TOȚI românii, se bazează pe investiții.
Anul trecut am arătat că e posibil să crești investițiile chiar dacă economia trece prin cea mai mare criză economică din ultima sută de ani”,
a scris șeful Guvernului, miercuri, într-o postare pe Facebook.

Florin Cîțu a subliniat apoi, din nou, importanța investițiilor în asigurarea plăților precum salarii, pensii, șomaj tehnic, dar și în păstrarea locurilor de muncă: „Investițiile au fost cele care au permis plata salariilor crescute din sectorul bugetar la timp, plata pensiilor crescute la timp, plata șomajului tehnic pentru 1.4 milioane de români. Dar mai ales investițiile au fost cele care au menținut locurile de muncă și, astfel, România a avut cea mai mare creștere economică din UE”.

„O economie liberală încurajează și susține investițiile. În 2021 accelerăm lucrurile, iar investițiile susținute de buget cresc cu peste 8 miliarde lei, la un nivel record din ultimii 30 de ani, de 62 miliarde lei. România, în sfârșit, merge în direcția bună pentru toți românii”, a mai scris Florin Cîțu, pe Facebook.