Premierul Florin Cîțu a anunțat, joi, că a primit raportul preliminar efectuat de autorități în urma incendiului de la Instititul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” din Capitală”. Totodată, prim-ministrul a precizat că atunci când primește astfel de documente, dacă există probleme de natură penală, ele vor merge „exact” către instituțiile abilitate.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
Întrebat dacă a primit rapoartele efectuate de autorități în urma tragediilor de la Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț și Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” din Capitală, premierul Florin Cîțu a răspuns: „Unele din rapoarte. Am primit «Matei Balș». Eu vreau să vă aduc aminte că la Piatra Neamț am trimis și Inspecția Economică. Am un raport preliminar, cu care nu am fost foarte fericit, am cerut să se reanalizeze. Cel de la «Matei Balș» îl am, unele lucruri au fost demarate. Așa cum am spus de fiecare dată, rapoartele pe care le primesc de la instituții, Corpul de Control sau Inspecția Economică, în cazul în care există probleme de natură penală, ele vor merge exact către instituțiile respective”.
Întrebat dacă le va face publice în următoarea perioadă, prim-ministrul a precizat: „O să văd ce pot să fac publice din aceste rapoarte și le vom face publice”.
Florin Cîțu a anunțat că bugetul ar putea fi adoptat vineri și spune că ținta de deficit bugetar rămâne la 7,16%.
Întrebat dacă anumite ministere vor primi mai mulți bani, prim-ministrul a explicat: „Nu vorbim de credite bugetare mai multe – s-ar putea la Ministerul Dezvoltării să fie o sumă alocată mai mare pentru la CNI și la PNDL, dar în rest e vorba de credite de angajament în special, sume care sunt alocate prin credite de angajament, pentru a permite să se facă contracte anul acesta și apoi, bineînțeles, vor fi plătite în viitor”.
„Deficitul bugetar rămâne la 7,16%, cu aceeași parametrii de cheltuieli și venituri. Ați văzut foarte bine și astăzi avizul Consiliului Fiscal, care spune că este un buget credibil și crede că acest deficit bugetar poate să fie atins în acest an”, a mai spus premierul.