Guvernul a aprobat miercuri Memorandumul privind datoria guvernamentală, iar scenariul optimist este acela de a rămâne la circa 50% din PIB în perioada următoare, a precizat premierul Florin Cîțu, care s-a arătat încrezător că ipoteza de lucru se va și concretiza. „Cred că nu s-a mai întâmplat așa ceva în ultimii 30 de ani, să ai doi ani de zile fără modificare la Codul fiscal, să nu umbli la taxe, să nu umbli la impozite”, a mai spus primul-ministru, care a pledat pentru stabilitatea finanțelor publice și care susține că 2021 va fi similar cu 2020 din acest punct de vedere.
Întrebat care e perspectiva pentru datoria guvernamentală, prim-ministrul Florin Cîțu a precizat: „Depinde pe ce scenarii mergeți dumneavoastră, sunt trei scenarii acolo, eu merg pe cel mai optimist, de a rămâne în jur de 50% din PIB în perioada următoare”.
„Se va întâmpla acest scenariu. Am arătat, și anul trecut, și anul acesta, că poți să administrezi o perioadă dificilă fără să destabilizezi finanțele României. Este o premieră, din punctul meu de vedere, cred că nu s-a mai întâmplat așa ceva în ultimii 30 de ani, să ai doi ani de zile fără modificare la Codul fiscal, să nu umbli la taxe, să nu umbli la impozite. Așa cum am promis când am preluat mandatul Finanțelor Publice în noiembrie 2019, am spus că nu vom crește taxe, nu vom aduce taxe noi și vom putea să administrăm economia, și pentru că vrem predictibilitate, asta ne-au cerut oamenii, veți vedea că și anul acesta va fi al doilea an fără niciun fel de modificare și vom merge așa și în viitor”, a mai spus premierul, care în aceeași conferință de presă a abordat și alte subiecte, precum organizarea marilor evenimente sau situația restricțiilor.