Florin Barbu va fi noul ministru al Agriculturii. Moșteanu (USR): „Mai rău decât ce-a fost înainte, cu dl Daea, cu siguranță nu va fi. N-are cum, n-are cum! Nu vreau să cred că poa’ să fie” (VIDEO)
Petre Daea nu va mai fi ministru al Agriculturii în Guvernul Ciolacu, postul urmând a fi preluat de Florin Barbu, tot de la PSD, care deja a primit un aviz favorabil în Comisiile parlamentare de specialitate. Din Opoziție, schimbarea nu e văzută cu prea mult entuziasm, deși există o speranță că poate lucrurile nu vor mai fi atât de sumbre.
„Mai rău decât ce-a fost înainte, cu dl Daea, cu siguranță nu va fi. N-are cum, n-are cum! Nu vreau să cred că poa’ să fie”, a declarat deputatul Ionuț Moșteanu, vicepreședinte USR și purtător de cuvânt al partidului, în cadrul emisiunii „News Pass”, moderată de Laura Chiriac pe B1 TV.
Moșteanu (USR), despre situația din Agricultură după mandatul lui Daea (PSD)
Deputatul USR a dat întâi un exemplu de politică PSD eșuată în agricultură: „De pe vremea lu’ Dragnea PSD-iștii tot împing un program – Tomata – și citesc acum știre că România, pe tot parcursul anului 2022, a fost primul importantor de roșii din Turcia. Și se bagă banii în programul ăsta”, a spus Moșteanu.
El a vorbit apoi despre așteptările USR de la viitorul ministru Florin Barbu: „Miracole nu așteptăm de la Ministerul Agriculturii, așteptăm muncă și viziune și implementare cu multă muncă a unor lucruri care s-au făcut cu succes în altă părți. Mai rău decât ce-a fost înainte, cu dl Daea, cu siguranță nu va fi. N-are cum, n-are cum! Nu vreau să cred că poa’ să fie”
De ce irigațiile nu au fost incluse în PNRR
La acuzația lui Bogdan Balanișcu (PSD) că USR a introdus în PNRR 0 euro pentru irigații în România, Moșteanu a explicat: „Pentru că nu se puteau face în șase ani și nu erau irigații prietenoase cu mediul. (…) Ministerul Agriculturii a spus atunci că nu sunt proiecte viabile care se pot face până în 2026 (…) și Comisia a spus că în PNRR intră numai proiecte prietenoase cu mediul, de aia a fost și o luptă foarte mare pe care a dus-o Cătălin Drulă să finanțăm autostrăzi și am reușit să punem asta în PNRR – un proiect de țară de care sunt foarte mândru, făcut de USR, dar cineva trebuie să-l pună în practică, dar n-are cine. (…) Noi am fost opt luni (la guvernare) și n-am avut Ministerul Agriculturii”.