Florin Barbu anunță un ordin pentru a combate pesta în zonele Timișoara și Constanța-Tulcea: Dacă avem răbdare 30 de zile și nu mai facem mișcare de animale între ferme, boala poate fi eradicată urgent (VIDEO)

Publicat: 05 09. 2024, 11:09
Foto: Facebook / Florin Barbu

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a vorbit despre focarele de pestă din zonele Timișoara și Constanța-Tulcea, joi, la Știrile B1 TV prezentate de Gabriela Mihai, și a anunțat un ordin de ministru „astfel încât 30 de zile să nu se mai facă mișcare între ferme de animale, decât pentru export și cu coridoare clare de transport către port”.

Florin Barbu (PSD), pe B1 TV, despre focarele de pestă și măsurile pregătite

„Haideți să nu intrăm într-o panică și să fim foarte serioși, pentru că vă spun un lucru. În zona de Constanța și Tulcea, unde s-au luat deciziile ca fermierii în fermele de reproducție să nu mai facă mișcarea de animale, în șapte zile, maxim 10 zile, se sting focarele din această zonă”, a declarat ministrul Agriculturii.

„În zona de Timișoara, așa este, sunt cinci sau șase focare. A mers președintele ANSVSA, după ce am avut întâlnirea cu premierul Marcel Ciolacu și cu fermierii din sectorul de ovine, am întocmit un ordin de ministru care va fi aprobat atât de Ministerul Agriculturii, ANSVSA (…), cât și Ministerul de Interne, astfel încât 30 de zile să nu se mai facă mișcare între ferme de animale, decât pentru export și cu coridoare clare de transport către port, astfel încât să nu afectăm exportul de animale vii”, a adăugat social-democratul.

Florin Barbu: Dacă nu mai facem mișcare între ferme, vom eradica această boală

„Sunt sigur că președintele ANSVSA este acolo, va rezolva și această problemă. Le-am explicat foarte clar fermierilor, pesta micilor rumegătoare nu se poate lua pe pantaloni și să fie dusă din fermă în fermă. Pesta micilor rumegătoare se ia de la animal la animal. Dacă avem răbdare 30 de zile și nu mai facem mișcare de animale între fermele de reproducție ale fermierilor cu tradiții, această boală poate fi eradicată urgent”, a continuat Florin Barbu.

„Soluțiile le-am găsit împreună cu premierul. Vom da aceste acte normative, astăzi, va fi semnat ordinul, 30 de zile, așa cum spuneam, nu se va face transfer dintr-o exploatație în alta. Eu vă spun că, așa cum îi știu pe fermieri și le știu tradiția în sectorul oierit, pentru că este cea mai veche tradiție oieritul în România, eu sunt sigur că în 30 de zile, dacă nu mai facem mișcare între ferme, și în zona de Timișoara, dar și în zona de Constanța-Tulcea, vom eradica această boală”, a mai spus ministrul Agriculturii.