Pensiile militarilor nu trebuie să fie subiect de campanie electorală, a declarat senatorul PSD Florian Bodog, marți, pe B1 TV, la „News Pass” cu Laura Chiriac.
„Ca efect al legii propuse de colegii de la PNL și depuse la Camera Deputaților, a apărut această situație în care pensia domnului Ciucă urma să crească, cu 4.000 de lei. Eu nu cred că legea pensiilor militarilor trebuie să fie subiect de campanie electorală, așa cum nu cred că trebuia făcut pe repede înainte această modificare, însă, așa cum am anunțat, noi vom vota”, a declarat Florian Bodog.
„A fost votată, așa cum știți, la Camera Deputaților, va ajunge în Senat și, și în Senat, vom vota această lege, chiar dacă, așa cum ați văzut din spațiul public, există punctul de vedere al Guvernului, care este rezervat, cu privire la această lege și a spus că Parlamentul este cel care va decide”, a adăugat senatorul PSD.
Întrebat de ce este rezervat Guvernul în ceea ce privește proiectul, Florian Bodog a spus: „Pentru că există un semn de întrebare cu privire la constituționalitatea acestei legi, însă colegii noștri de la PNL au afirmat sus și tare că nu există nicio problemă de constituționalitate. Noi vom respecta punctul lor de vedere. Acolo unde este posibil, vom corecta, vom face modificările – nu de fond, ci modificări de formă – în așa fel încât legea să poată fi trecută”.