Florentin Pandele susține că funcționarii primăriei pe care o conduce ar fi fost instruiți să nu-i spună de un control efectuat la unul dintre azile: Probabil fiind unul dintre subiecții unui dosar, s-a dorit să nu știu

Florentin Pandele susține că funcționarii primăriei pe care o conduce ar fi fost instruiți să nu-i spună de un control efectuat la unul dintre azile: Probabil fiind unul dintre subiecții unui dosar, s-a dorit să nu știu
Foto: Florentin Pandele / Facebook

Florentin Pandele, primarul din Voluntari, a declarat că nu știa de documentul apărut în presă, care arată că Direcția de Asistență Socială (DAS) ar fi efectuat un control la unul dintre azilele groazei încă din septembrie 2022. El a susținut că, „probabil fiind unul dintre subiecții dosarului”, „s-a dorit ca primarul orașului Voluntari să nu aibă cunoștință de această anchetă”. Prin urmare, a continuat Pandele, semnătura de pe document nici nu este a lui.

Amintim că persoana care conducea Asistența Socială din Voluntari în perioada abuzurilor de la cele trei azile era chiar Nela Vica Andrieș, fostă Vrânceanu, sora ministrului PSD Gabriela Firea.

Nela Vica Andrieș a lucrat la Serviciul de protecție și asistență socială din cadrul Direcției de Asistență Socială Voluntari (DAS) încă din 2017. La început, ea a fost inspector, dar apoi a devenit chiar șefa Serviciului de Asistență și Protecție Socială din cadrul instituției aflate în subordinea directă a cumnatului ei, soțul Gabrielei Firea și primarul de Voluntari, Florentin Pandele.

În februarie anul acesta, Nela Vica Andrieș s-a transferat la DGASPC Ilfov.

Florentin Pandele, noi explicații în scandalul azilelor groazei

„Nu este semnătura mea. Uitați-vă sus, între N și D este semnat cu bară. Semnătura mea nu arată așa, este semnat cu bară.

Am aflat acum aproximativ două ore. Un post TV a prezentat ce prezentați acum și, imediat cum am văzut la postul de televiziune în care se spunea că Pandele știa de lucrul acesta, am sunat-o pe secretara generală a orașului, pe Directoarea de la Asistență Socială și pe comandantul poliției locale. Am dat dispoziție să-mi prezinte în regim de urgență, să-mi prezinte înscrisuri vis-a-vis de ceea ce a apărut la televizor. Eu repet încă o dată. Nu am fost informat.

Mi s-a spus verbal, aștept în scris, următorul lucru că, numărul 1: vecinii au făcut o adresă la instituția arhitectului șef, ca să li se spună care este situația din punct de vedere urbanistic respectiva clădire.

Punctul 2, au dat în judecată primăria. Există hotărâre ca să se pună la dispoziție documente și, în momentul în care am întrebat pe colegii mei de ce nu am fost informat, mi s-a spus următorul lucru, acum vine bomba: ”domnule primar, nu puteam să vă informăm”. Și am spus: ”cum adică nu puteați să mă informați? Sunt primarul orașului”. ”Am fost informați în scris de instituții abilitate ale statului ca să nu divulgăm acest lucru”. I-am întrebat de trei ori, la telefon, cum adică.

Ni s-a spus: ”domnule primar, am fost informați în scris, că este secret și să nu vă informăm”. De aici trag următoarea concluzie: respectiva anchetă era mai demult și, probabil, fiind unul dintre subiecții dosarului, atât eu, cât și alte persoane, s-a dorit ca primarul orașului Voluntari să nu aibă cunoștință de această anchetă, de acest lucru.

Acesta este motivul pentru care în dreptul primarului este semnat cu bară și a semnat altcineva. În momentul de față, am dat dispoziției ca să primesc în scris ce am primit la telefon. La Primărie orașului Voluntari sunt acolo cei abilitați ca să răspundă în scris în seara aceasta. Ce s-a prezentat la o altă televiziune vreau să le spun, au luat țeapă. Pandele nu a fost informat, nu a știut.

Repet, colegii mei mi-au spus, directoarea de la asistență socială, secretara orașului, mi-au spus că nu aveau voie ca eu, primarul orașului, să fiu informat, mi s-a spus că este secret” a declarat Florentin Pandele la Realitatea Plus, potrivit G4Media.

Acesta a negat apoi faptul că ar fi zis că sunt implicate servicii ale statului: „Am spus că sunt implicate instituții abilitate care se ocupă de această anchetă. Sunt două instituții care se ocupă”.

„Le-am cerut să-mi spună de ce nu am fost informat. Concluzia mea este că nu am fost informat pentru că, probabil, dacă nu mai mult ca sigur, fac obiectul acestui dosar. Am cerut ca instituțiile abilitate ale statului să spună, eu îmi dau demisia în secunda nr 1 dacă sunt vinovat. Nu am știut, nu am fost informat.

Asta a fost și motivul pentru care am cerut să mi se facă un raport detaliat cu ceea ce s-a întâmplat, de ce nu am fost informat, dacă fac parte din anchetă, foarte bine, dacă au anumite calități, foarte bine, dar eu trebuie să fiu informat de ce. Eu știam de mai bine de un an și ceva că Gabriela Firea va fi scoasă din jocul politic prin atacul către soțul ei. Sunt atât de atent la ceea ce fac și ce vorbesc, că nu vă puteți imagina. Vă puteți imagina că de o săptămână nu dorm mai mult de două ore pe noapte?”, a mai spus Pandele.

Cum a ajuns DAS să facă un control la unul dintre azile

Direcția de Asistență Socială (DAS) Voluntari a ajuns la Casa Bunicii Anastasia, unul dintre cele trei azile, pentru a lămuri o situație de tutelă în cazul unui bătrân. Potrivit Buletin de București, unora dintre bătrâni li prelua tutela de către administratorii centrelor pentru a li lua, ulterior, bunurile, inclusiv apartamentele.

Mai mult, într-un caz, managerul voia să obțină sume de bani necuvenite din valorificarea unor bunuri imobile „deținute de persoane lipsite de capacitate civilă sau cu diferite probleme psihice”.

E vorba despre Cristina-Maria Dumitra, managerul centrului Casa Bunicii Anastasia. Ea a cerut și obținut tutela prin intermediul Judecătoriei Buftea, dar, pentru a o primi, judecătorii au cerut inclusiv o anchetă socială în acest caz. Cum Casa Bunicii Anastasia se află în Voluntari, Judecătoria Buftea a cerut ca Direcția de Asistență Socială Voluntari să facă ancheta socială.

În aprilie 2022, Cristina Maria și-a mutat în grabă toți beneficiarii în ceea ce a devenit „Casa Cora”. Tot atunci a dechis o nouă firmă, pentru care a tradus în engleză numele firmei anterioare: House Grandma Anastasia’s SRL.

La începutul lunii septembrie 2022, o echipă a Centrului de Resurse Juridice (CRJ) a ajuns la „Casa Cora” pentru o primă vizită de monitorizare inopinată. Deși de curând deschis, neregulile găsite au fost majore: nici la prima vizită, nici la următoarele două, din octombrie și noiembrie, noua firmă nu avea mai mult de două angajate pe post de infirmier. De asemenea, în cămin erau peste 60 de beneficiari, deși capacitatea maximă era de 48 de persoane.

Amintim că CRJ a informat Ministrul Muncii asupra neregulilor găsite în azile și, drept ”răsplată”, ministrul PSD Marius Budăi i-a retras acreditarea, așa încât Centrul să nu mai poată face controale în cămine.

Jurnaliști: Pandele știa de ororile din azile

Centrul de Investigații Media și Buletin de București au dezvăluit, luni, că Primăria Voluntari, condusă de Florentin Pandele, a fost sesizată în mod repetat, încă din 2021, despre posibilele abuzuri din azilele groazei. Locuitorii din zonă au semnalat lipsa de îngrijire, posibile violențe, precum și posibile nereguli în autorizarea și funcționarea azilelor.

În timp, vecinii au continuat să trimită petiții și să reclame tot mai detaliat ororile din azile. Într-un memoriu detaliat, ei chiar au susținut că bătrânii din unul din centre încercau să sape și să fugă de acolo.

Pentru că nu au primit niciun răspuns, localnicii au dat în judecată Primăria Voluntari.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
21:22 - O țară din Europa a reintrodus serviciul militar obligatoriu. Cât timp vor dura stagiile militare
21:13 - Reacția lui Cristi Danileț, după ce judecătoarele au anulat condamnarea de 13 ani și 8 luni de închisoare a lui Mario Iorgulescu: “Nu am nicio îndoială că …”
20:57 - O fetiță de 11 ani din Neamț a fost bătută crunt de o vecină. Poliția nu a fost sesizată. Explicațiile părinților
20:48 - Un român pe jumătate chinez a dat lovitura cu o afacere în Toronto: „The Mămăliga Kitchen. Da, a fost un mare succes”
20:48 - Calcul: Câți bani a primit în plus un pensionar, care are o vechime de 26 de ani pe cartea de muncă. Lista completă cu majorările de care au beneficiat seniorii
20:26 - Daniel Dăianu (Consiliul Fiscal): Noua ţintă de deficit a Guvernului, de 6,9%, e cu mult mai mare decât cea asumată inițial. Dacă nu ar fi existat amnistia, acel 6,9% din PIB, ar fi însemnat 7,3 – 7,4%
20:26 - Cum pot vota cetățenii români, prin corespondență, la alegerile prezidențiale și parlamentare. Acesta este termenul-limită pentru înregistrare
20:16 - Comisia Europeană va da undă verde la vânat lupi în România și alte state din UE. Cum poate acest lucru să afecteze românii
19:59 - Cum arată Raiul, în realitate. Un renumit neurochirurg a explicat totul: “Aceasta a fost dovada incontestabilă”
19:57 - Surpriză la parlamentare: Liderul liberal Ilie Bolojan va candida la Senat. Nelu Tătaru: „Dacă și doamna Lasconi l-a propus premier, noi cu atât mai mult!” (VIDEO)