Florentin Pandele, mărturisiri despre probleme de sănătate ale Gabrielei Firea: A REFUZAT să se trateze în străinătate. I-a fost găsită în colon ‘o sârmă de 3 centimetri’

Florentin Pandele, mărturisiri despre probleme de sănătate ale Gabrielei Firea: A REFUZAT să se trateze în străinătate. I-a fost găsită în colon 'o sârmă de 3 centimetri’

Primarul din Voluntari, Florentin Pandele,a vorbit despre problemele de sănătate ale soției sale, edilul general Gabriela Firea. Acesta a afirmat că Grabrielei Firea i-a fost găsită în colon „o sârmă de vreo 3 centimetri”, dar că a refuzat categoric să fie tratată în străinătate.

“Eu am aflat de abia în luna noiembrie, pentru că soţia mea nu ştie să se vaiete, nu ştie să spună ‘mă doare’. M-am trezit de câteva ori noaptea şi am găsit-o pe marginea patului, aplecată de durere. Nu spunea absolut nimic. În decembrie a avut o intervenţie chirurgicală de urgenţă, în ianuarie încă o intervenţie chirurgicală, unde i s-a găsit o sârmă de vreo 3 centimetri în colon. În martie a avut cea mai importantă intervenţie chirugicală, care ne-a dărâmat pe toţi, numai pe ea nu”, a declarat Pandele într-un interviu dat chiar din locuința lor din Voluntari, înconjurați de icoane.

El a povestit că la aflarea veștii, mai mulți prieteni de familie s-au unit pentru a închiria un avion și a o deplasa pe Gabriela Firea, de urgență, la un spital din străinătate. Și în acest caz, edilul nu a vrut să accepte.

„Mi-am rugat în regim de urgenţă câţiva prieteni, cărora vreau să le mulţumesc. În acea noapte au închiriat un avion să o ducem la o clinică la Nisa. Ceea ce ea nu a acceptat. I-am zis: Gabi, nu există ce spune lumea. Avem acasă doi copii mici, cei mari sunt pe picioarele lor, te rog frumos, hai să mergem. Culmea, chiar în ziua respectivă cei mai buni medici gastro erau plecaţi la un congres la Madrid. Am vorbit cu un medic să o sedăm. Mi-a zis că nu avem cum să plecăm cu ea”, a declarat Pandele.

Primarul general este încrezătoarecă a luat cea mai bună decizie rămânând să se trateze în Capitală.

„Am insistat să rămân și sunt convinsă că am făcut bine”, a afirmat Firea.

În luna mai, edilul Gabriela Firea va fi supusă unei noi intervenții chirurgicale, a patra, care speră să fie și ultima.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`