Fitch a retrogradat ratingul Ciprului la categoria "junk”

Publicat: 25 06. 2012, 19:37
Foto: glassdoor.com

Agenția Fitch a retrogradat luni ratingul Ciprului pentru datoriile pe termen lung de la nivelul „BBB-” la „BB+” din categoria „junk”, nerecomandată investiţiilor, cu perspectivă negativă, informează USA Today.

Agenția a luat această decizie având în vedere expunerea ”celor mai mari trei bănci, Bank of Cyprus, Cyprus Popular Bank şi Hellenic Bank, la clienţii corporatişti şi de retail din Grecia, şi într-o mai mică măsură la o deteriorare a calităţii activelor de pe piaţa locală”, se arată într-un comunicat al companiei.

Guvernul cipriot trebuie să găsească, până pe 30 iunie, circa 2,26 miliarde de dolari (10% din PIB-ul țării) pentru a recapitaliza principala bancă, Banca Populară Cipriotă.

În acest sens, ministerul Comerțlui a soluicitat ajutor financiar din partea țărilor UE, dar și din partea Rusiei sau Chinei.

Însă Fitch estimează că băncile vor avea nevoie de noi injecţii substanţiale de capital, de până la 4 miliarde de euro (23% din PIB).

Dacă Grecia va ieşi din zona euro, Fitch va reanaliza ratingul Ciprului.

În România sunt prezente două bănci cipriote, Bank of Cyprus, sub brand propriu, şi Cyprus Popular Bank, prin Marfin Bank.