Fitch a reconfirmat joi ratingul României pentru datoriile pe termen lung în valută și în lei la nivelurile „BBB-” respectiv „BBB”, cu perspectivă stabilă, după implementării consolidării fiscale în pofida înrăutăţirii condiţiilor economice interne şi externe, informează Mediafax.
Ratingul pentru datoriile pe termen scurt a fost reconfirmat la nivelul „F3”, iar plafonul de ţară la „BBB+”.
„Reconfirmarea ratingurilor suverane ale României reflectă implementarea unor măsuri substanţiale de consolidare fiscală, în pofida înrăutăţirii activităţilor economie atât pe plan intern, cât şi al principalilor parteneri comerciali. Cu toate acestea, ratingul este constrâns de turbulenţele din Grecia şi de slăbiciunile structurale”, a precizat agenția.
De asemenea, agenţia anticipează că PIB-ul României va înregistra în acest an o creştere de 1,3%, susţinută de cererea internă.