Gabriela Firea, despre scrisoarea împotriva lui Dragnea: Suntem suficienți de mulți care aderăm la principiile exprimate în acest document. Demersul nostru este 100% responsabil
Miercuri a fost făcută publică o scrisoare în care se cere demisia lui Liviu Dragnea din fruntea PSD şi a Camerei Deputaţilor şi se exprimă mai multe nemulţumiri la adresa felului în care a ajuns partidul sub conducerea acestuia.
Printre semnatarii scrisorii se numără şi primarul general Gabriela Firea. Aceasta a dat asigurări că demersul este unul 100% responsabil şi a dat asigurări că sunt mai mulţi preşedinţi de organizaţii, membri în CEx-ul PSD, care sprijină acest demers.
„Vreau să fac următoarea precizare. Cele trei persoane care și-au asumat documentul, Paul Stănescu, Adrian Ţuţuianu și eu, din care ați citat nu am făcut altceva decât, la propunerea colegilor noștri, să asumăm public acest document, să fim interlocutorii dumneavoastră, urmând ca în zilele următoare și alți colegi să-și spună punctul de vedere. Nu cred că era un element care să conteze, și anume numărul persoanelor care au semnat deja această declarație privind starea PSD. Suntem suficient de mulți președinți de organizații care aderăm în principiile din acest document, astfel încât el să nu mai fie luat în derâdere de domnul Dragnea. Demersul nostru e 100% responsabil, am gândit fiecare paragraf și fiecare element, cu gândul la mersul bun al țării. Nu am ajuns la acest moment în care să facem publice problemele din interiorul partidului pentru că nu știm să le rezolvăm, ci pentru că în interior nu am găsit, o perioadă lungă de timp, rezolvarea și pentru că discutam fără o finalitate”, a afirmat Gariela Firea la Antena3.
„Dragnea a explicat săptămâna trecută că sunt o voce singulară, că am anumite probleme de natură personală și că eu nu reprezint partidul. Va avea dovezile că problemele ridicate de mine sunt aproape general valabile, că sunt mai mulți lideri locali care vorbesc de maniera în care am exprimat eu un punct de vedere, că noi nu dorim ruperea PSD, ci consolidarea acestuia și faptul că am avut tăria, pentru că nu e ușor să te lupți cu Liviu Dragnea, a fost pentru că nu se mai putea altfel. Se va vedea și vă veți convinge. Sunt colegi care au vrut să vorbească înaintea mea, dar le-a fost teamă. Sunt colegi suficienți care să spună că Liviu Dragnea, ca președinte, duce partidul într-o direcție greșită. Bineînțeles, președintele are rolul său, dar suntem mult mai mulți care am muncit”, a mai adăugat primarul general.
Documentulsemnat de cei trei urmează a fi discutat în şedinţa Comitetului Executiv al PSD care va avea loc vineri de la ora 12:30.