Finala EURO 2012: Spania a învins Italia cu 4-0, câştigând Campionatul European a doua oară consecutiv

Finala EURO 2012: Spania a învins Italia cu 4-0, câştigând Campionatul European a doua oară consecutiv

Spania a câştigat, duminică seară, Campionatul European de fotbal, după ce a învins selecţionata Italiei cu scorul de 4-0, pe Stadionul Olimpic din Kiev. Este pentru a doua oară consecutiv când Spania câştigă acest campionat, reuşind şi o triplă istorică: cucerirea a trei turnee finale majore consecutiv, respectiv EURO 2008, CM 2010 şi EURO 2012.

Primul gol a fost marcat de David Silva, în minutul 14, iar cel de-al doilea de către Jordi Alba, în minutul 41. Alte două goluri au fost înscrise de spanioli în cea de-a doua repriză, aproape de finalul meciului, de Fernando Torres și Juan Mata, în minutele 84, respectiv 88.

Din minutul 62, Italia a avut un jucător mai puţin în teren, după ce Thiago Motta s-a accidentat şi nu a putut fi înlocuit, deoarece selecţionerul Cesare Prandelli făcuse toate cele trei schimbări.


Foto: Mediafax

Pedro Proenca (Portugalia) a fost cel care a arbitrat marea finală, împreună cu Bertino Cunha Miranda şi Ricardo Jorge Ferreira Santos, rezervă fiind turcul Cuneyt Cakir. Asistenţii suplimentari au fost Manuel Jorge Neves Moreira de Sousa şi Duarte Nuno Pereira Gomes, cu Bahattin Duran ca rezervă.

Printre personalităţile care au asistat la victoria Spaniei s-au numărat preşedintele UEFA, Michel Platini, preşedintele FIFA, Joseph Baltter, premierii celor două ţări ale căror reprezentative s-au aflat pe teren, dar şi prinţul Felipe al Spaniei şi preşedintele ucrainean Victor Ianukovici.

Echipele de start au fost:

Spania: Casillas – Arbeloa, Pique, Ramos, Alba – Xabi Alonso, Xavi Hernandez, Busquets – Iniesta (Mata ’86), Silva (Pedro ’59), Fabregas (Torres ’75). Selecţioner: Vicente Del Bosque.

Italia: Buffon – Abate, Barzagli, Bonucci, Chiellini (Balzaretti ’21) – Pirlo, Marchisio, Montolivo (Motta ’56), De Rossi – Cassano (Di Natale ’46), Balotelli. Selecţioner: Cesare Prandelli.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Artefacte de 3.000 de ani au fost descoperite în Bistrița-Năsăud. Au fost găsite într-unul dintre cele mai importante situri arheologice din țară
23:51 - Primarul din Sfântu Gheorghe, supărat că elevii deja au distrus mobilierul nou pus în școli: „Vor trebui să plătească părinții”
23:16 - Sfârșit tragic pentru primul urs polar văzut în Islanda din 2016. Animalul a fost împușcat de poliție
23:14 - Marcel Boloș: Majorările de salarii au avut impact pe buget. Știu că pare destul de ciudat că au crescut încasările la buget, dar în același timp s-a mărit și deficitul / Care este explicația
22:54 - Mii de animale și-au pierdut viața în urma inundațiilor din Galați și Vaslui. Care este bilanțul
22:31 - Câți bani primim de la UE pentru pagubele generate de inundații. Ciucă: „România nu a fost reprezentată de către premierul Ciolacu la întâlnirea crucială”
22:28 - Un salvamar a fost amendat cu 1.000 de euro pentru că a salvat o femeie de la înec. Ce s-a întâmplat de fapt
21:58 - Oana Florea (PSD): Eu nu îl văd pe Klaus Iohannis în Parlament. Cum ar putea el să intre în lift cu 5 senatori odată sau să stea în bancă? S-ar potrivi la Comisia de turism, Comisia de sport, dacă ar veni la birou (VIDEO)
21:54 - Mihaela Popa (România Renaște), despre „amendamentul Iohannis”: „Sunt lucruri care atentează la democrație și asta e poate cel mai grav când faci o lege pentru un om” (VIDEO)
21:54 - Românii au intrat pe piața imobiliară dintr-o țară din Africa. Pot câștiga 3.000 de euro lunar din chirie