Fenomen spectaculos: Luna se va afla la cea mai mică distanță de Pământ în acest weekend. Vezi ce spun specialiștii

Fenomen spectaculos: Luna se va afla la cea mai mică distanță de Pământ în acest weekend. Vezi ce spun specialiștii

Pământul se va afla în faţa unui noi încercări. Luna va fi sâmbătă la cea mai mică distanţă faţă de Terra. Specialiştii spun că asta ar putea aduce furtuni, cutremure şi dezastre bancare. La ultima apropiere a celor două, Japonia s-a confruntat cu un cutremur şi tsunami distrugătoare. Fenomene extreme de tipul furtunilor sunt aşteptate şi în România.

Seismologii spun că s-ar putea produce cutremure sau erupţii ale vulcanilor, iar astrologii prezic drame bancare.

Potrivit specialiştilor, la sfârşitul acestei săptămâni, va fi cea mai mare Lună plină din acest an. Evenimentul coincide şi cu momentul în care astrul selenar va fi cel mai aproape de Pământ.

Pe lângă spectaculozitate, fenomenul, repetat de numai cinci ori în ultimii 60 de ani, ar putea aduce şi lucruri mai puţin plăcute. 

De circa o lună, zeci de cutremure au avut loc în Sumatra şi în Oceanul Indian. Şi în Vrancea au fost două seisme, de magnitudine 2,7 şi 3 pe Richter. Acestea sunt puse de specialişti pe seama apropiatei Luni Pline de sâmbătă.

Ultimul fenomen de apropiere a Lunii de Pământ a avut loc în martie 2011 când a provocat cel mai mare dezastru din ultimii ani: cutremurul şi tsunami-ul care au lovit Japonia. Peste 13.000 de persoane şi-au pierdut atunci viaţa.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
10:28 - Alegeri prezidențiale. Județele cu prezența cea mai mare la vot. Cine se află pe ultimele locuri
10:15 - Atac armat lângă ambasada Israelului din Amman: Trei polițiști răniți și atacator împușcat mortal
10:02 - Nicușor Dan: Pentru prezidențiale, am votat pentru democrație și pentru o direcție occidentală a României, iar la referendumul local, pentru ca Bucureștiul să devină un oraș ordonat, guvernabil, administrabil (VIDEO)
09:44 - Drone neidentificate observate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie: „Continuăm să ne monitorizăm spaţiul aerian”
09:36 - Reprezentanții MAI au transmis primele date din România, după deschiderea urnelor: „Efectivele MAI au întocmit 3 dosare penale cu privire la posibile infracțiuni”. Principalele fapte interzise în ziua votului
09:21 - Marcel Ciolacu: „Am votat pentru o Românie în care românii să aibă un trai decent și pentru o Românie a cărui președinte să muncească pentru țară și pentru poporul său” (VIDEO)
09:04 - Salvamont România a primit 17 de apeluri în ultimele 24 de ore. Au fost salvate 25 de persoane
09:00 - Ludovic Orban, înainte de a vota pentru prezidențiale: În ultima săptămână s-a lansat masiv o dezinformare. Este o minciună gogonată, să nu cumva să mă votați, să votați candidata pe care v-am rugat să o votați (VIDEO)
08:49 - Erupție vulcanică surprinsă din avion: Imagini spectaculoase filmate de pasageri (VIDEO)
08:22 - Alegeri prezidențiale 2024: Ce reguli trebuie să respecte românii care merg la vot