Fenechiu: Sub nicio formă nu facem o fuziune pentru un sediu de un milion de euro, banii lui Becali nu sunt un argument convingător pentru asta
Vicepreședintele PNL, Relu Fenechiu, a declarat că rațiunea banilor nu trebuie să fie motivul unei fuziuni cu partidul condus de europarlamentarul George Becali.
Liberalul a declarat pentru Mediafax că nu s-a discutat acest subiect în forul de conducere, însă acest lucru se poate datora și faptului că nu a mai avut loc unul de la discuția despre care vorbește Gigi Becali.
Fenechiu a evitat să precizeze dacă este împotriva acestei idei, însă a afirmat că raţiunea banilor nu ar trebui să fie motivul unui astfel de demers.
„De regulă gândesc de două ori înainte de a face o astfel de afirmaţie (…) Sub nicio formă nu facem o fuziune pentru un sediu, fie el şi de un milion (de euro, n.r.). Nu e ăsta principalul argument. Într-adevăr, în campanii e nevoie de fonduri şi noi, PNL, chiar dacă suntem un partid elitist, nu am fost niciodată experţi în a atrage fonduri la fel ca celelalte partide mari din România, dar chiar şi aşa nici acesta nu este un argument convingător”, a mai susţinut Fenechiu.
Europarlamentarul George Becali a susţinut, într-o intervenţie la RTV, că în urmă cu trei-patru zile a avut o întâlnire cu preşedintele PNL, Crin Antonescu, pentru a discuta despre fuziunea PNG cu PNL.
El a relatat că i-ar fi spus liderului liberal că poate veni în PNL pentru statutul de simplu membru de partid, urmând ca sediul în valoare de 1 milion de euro să intre în proprietarea PNL.