Fenechiu: Propunerea președintelui Iohannis va fi votată de PNL / Ministerele vor fi împărțite echilibrat, în raport de calitatea și pregătirea persoanelor propuse de fiecare partid

Publicat: 10 12. 2020, 00:03
Foto: Daniel Fenechiu / Facebook

Daniel Fenechiu, senatorul PNL a discutat miercuri seara, în platoul B1 TV despre propunerea liberalilor pentru funcția de premier în următorul Guvern. Totodată, Fenechiu a ținut să precizeze că în opinia sa ministere din următorul Cabinet vor fi împărțite într-un mod echilibrat.

Propunerea președintelui, votată de liberali

Senatorul PNL a precizat faptul că partidul său va vota premierul desemnat de președintele Klaus Iohannis.

Noi o să votăm propunerea președintelui Klaus Iohannis. Deci cele trei partide care au agreat să formeze o coaliție vor merge la Cotroceni, fiecare cu propunerea pe care o face, iar președintele, urmare a discuțiilor pe care le va avea cu cele trei partide va face o prounere. Propunerea președintelui Klaus Iohannis va fi votată de PNL”, a declarat Daniel Fenechiu, în platoul B1 TV.

Întrebat dacă președintele l-ar propune în continuare pe generalul Ciucă, în timp ce PNL a ales să meargă cu propunerea lui Florin Cîțu, Fenechiu a explicat:

„Președintele desemnează un prim-ministru. În ipoteza în care președintele va desemna un alt punct de vedere, cu siguranță partidele vor analiza propunere președintelui și vor acționa în consecțință. Propunerea noastră, cu care delegația merge la Cotroceni este Florin Cîțu. Președintele va face o porpunere și va fi analizată, în ipoteza în care va fi alta decât Florin Cîțu. Cred că e datoria noastră de partid responsabil să analizăm propunerea președintelui și să mergem mai departe cu propunerea președintelui, așa cred eu”, a declarat Daniel Fenechiu.

Ministerele se vor împărți echilibrat

Deputatul liberal a explicat pentru B1 TV că ministerele vor fi împărțite într-un mod echilibrat între psrtidele ce se vor afla la guvernare, în funcție de calitatea și pregătirea persoanelor propuse de fiecare formațiune politică.

„După ce va fi stabilit programul, vom respecta proporția, evident că PNL va avea un număr mai mare de miniștri, dar Ministerele vor fi împărțite echilibrat, în raport de calitatea și pregătirea persoanelor propuse de fiecare partid. Nu cred că se va face o împărțire de genul PNL ia toate Ministerele bune, iar USR Ministerele mai puțin bune”, a explicat Daniel Fenechiu, pe B1 TV.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.