Felix Stroe demisionează de la șefia companiei de apă RAJA, după 17 ani. Decizia vine pe fondul eșecului înregistrat de PSD la alegerile locale din Constanța

Publicat: 01 10. 2020, 18:08
foto: Facebook

Felix Stroe a demisionat din funcția de director general al companiei de apă RAJA Constanța, după 17 ani. Președintele PSD Constanța susține că vrea să se odihnească pentru că a „muncit din greu” toată viața sa, „câte 16 ore pe zi”, și a venit vremea să își petreacă timpul și cu familia.

Felix Stroe renunță la șefia companiei de apă RAJA. Cum și-a motivat demisia

„Am muncit din greu toată viața mea, câte 16 ore pe zi. E timpul să îmi petrec timpul și cu familia. Vreau să mă odihnesc”, a declarat Felix Stroe pentru Info Sud-Est.

Felix Stroe era ales în premieră șef al companiei de apă RAJA în anul 2003, după ce fusese înlăturat de fostul primar Radu Mazăre din funcția de viceprimar. Ulterior, după ce Nicușor Constantinescu și Radu Mazăre s-au retras din viața publică pe fondul dosarelor penale în care au fost implicați, Felix Stroe a revenit în prima linie a politicii locale.

În ultimii ani, compania de apă din Constanța a atras fonduri europene de aproape 1 miliard de euro.

Felix Stroe a candidat la CJ Constanța, dar a pierdut cursa. PSD a pierdut alegerile și la Primăria Constanța

Felix Stroe conduce organizația județeană PSD Constanța și, la alegerile locale de duminică, a candidat la președinția Consiliului Județean, dar a obținut un scor de doar 25,5% din voturile valabil exprimate, fiind învins de liberalul Mihai Lupu. PSD a pierdut alegerile și în municipiul Constanța, unde în cursa pentru postul de primar s-a impus tot un liberal, Vergil Chițac.

„Voinţa electoratului a fost pentru dreapta”, spunea președintele PSD Constanța duminică, după închiderea urnelor, referitor la rezultatele exit poll care îl plasau pe social-democratul Decebal Făgădău sub contracandidații săi de la PNL și USR-PLUS.

„Chiar dacă uneori rezultatele unei competiţii nu convin, trebuie să le accepţi. Astăzi, voinţa electoratului a fost pentru dreapta. (…) Îmi doresc doar atât, ca şi cetăţean al oraşului Constanţa, al judeţului Constanţa, ca cei care au câştigat să îşi onoreze promisiunile”, spunea Felix Stroe, duminică, după închiderea urnelor, potrivit Agerpres.

Totodată, el susținea că are „convingerea” că a prezentat „cele mai consistente proiecte pentru județ”.

„Cu riscul de a fi judecat pentru subiectivism, am convingerea că am prezentat cele mai consistente proiecte pentru judeţ. De aceea mă aştept ca acest portofoliu de proiecte foarte bune şi realiste pentru judeţ să fie votat de către cetăţeni. Dacă nu va fi votat, asta este, va fi viaţă şi după 27 septembrie, mergem înainte, vom avea grijă ca prin reprezentanţii noştri în consiliile locale, cei care au câştigat alegerile să îşi onoreze promisiunile faţă de electorat”, mai adăuga social-democratul.