Nicușor Dan, primarul general al Capitalei, a atras atenția weekendul acesta că prefectul Bucureștiului, Toni Greblă, vrea să atace în instanță PUZ Zone Construite Protejate, document în baza căruia au fost emise zeci de mii de autorizaţii în toată zona istorică a Municipiului Bucureşti.
„Asta înseamnă că timp de un an sau doi din momentul în care această acţiune este iniţiată nu vom mai avea reglementare de urbanism pe zona istorică a Municipiului Bucureşti, care va avea două consecințe foarte grave: În primul rând, dispare regimul de protecţie al zonelor istorice. (…) A doua consecinţă importantă: toate proiectele de autorizare care sunt în curs, inclusiv pentru instituţii publice, investiţii prin PNRR, şcoli, spitale, etc., trebuie să reia procedura de autorizare de la nivelul certificatului de urbanism. Pentru că autorizaţia nu va mai trebui să se raporteze la reglementarea zonei istorice, PUZ Zone Protejate, ci va trebui să se raporteze la Planul Urbanistic General”, a explicat Dan, pe Facebook.
Primarul general a mai susținut că prefectul Capitalei vrea să atace în instanță PUZ Zone Construite Protejate deoarece „pentru prima oară, administraţia locală a început să aplice acest regulament.
Actuala administraţie a respins câteva sute de cereri de autorizaţii, blocuri între case, blocuri pe spaţii verzi, pentru că nu respectau regulamentul zonei construite protejate. Mai mult, a făcut sesizări la DNA pentru încălcări flagrante ale acestui regulament”.
„Asta a deranjat speculatorii imobiliari care, alături de oameni din administrație care i-au susținut de –a lungul timpului, au început să pună presiune și să atace exact sursa, acel document pe care toţi l-au încălcat, regulamentul zonei istorice a Bucureştiului.
Au găsit în aceste demersuri doi aliaţi, Prefectura Municipiului București şi Inspectoratul de Stat în Construcţii, instituții care, în loc să apere interesul public, apără interese private speculative”, a mai susținut Nicușor Dan.
De altfel, motivația oficială a prefectului Toni Greblă e că „există suspiciuni în diverse medii”.
Luni, într-o intervenție în cadrul emisiunii „Bună, România!”, moderată de Radu Buzăianu și Răzvan Zamfir pe B1 TV, primarul general a remarcat interesul brusc al lui Toni Greblă față dezvoltarea urbană din București, după ce până acum n-a dorit să facă nicio analiză, la cererea Primăriei, privitoare la lucruri chiar suspecte a fi nelegale.
Precizăm că prefectul e reprezentantul Guvernului în teritoriu, iar Toni Greblă e un apropiat de PSD.
„E un zvon pe care-l aud de câteva săptămâni. Sunt niște organizații, asociații care s-au specializat în apăra investițiile controversate, adică acolo unde e contestată o autorizație cotntroversată, vine și asociația respectivă și o apără, spunând că e drept de proprietate etc. E treaba lor, sunt niște privați. Și mi-a ajuns la ureche de câteva săptămâni că merg pe la prefect să-l convingă să facă demersul ăsta. Nu am crezut nicio clipă până când am primit o scrisoare la finele săptămânii trecute în care spunea că să-i comunic niște acte până azi și dacă nu i le comunic, o să atace în instanță acea hotărâre de Consiliu General prin care se reglementează zonele istorice din București.
O scrisoare în două pagini care mi-a fost adresată pe 1 februarie, în care mi se cereau până pe 6 februarie acele acte care sunt extrem de voluminoase. Vă dați seama că e vorba de acte din 2000. Actul final e din 2000 și toate, corespondențe, achiziție publică s-au întâmplat în ’96 – ’98 – ’99.
Prima scrisoarea a trimis-o pe 26 ianuarie cu Poșta Militară, cum se face între instituții, și mi-a ajuns tot pe 1 februarie și-mi cerea mult mai mult: ca tot ce s-a votat în ședința din 21 decembrie 2000, adică acum 23 de ani, să-i trimit – hotărârile, procese verbale, corespondență și tot ce ține de acte, hotărâri. Printre hotărârile astea era Planul Urbanistic General și studiile care au stat la baza acestui PUG au cam 2 – 3 metri cubi.
Problema e că prefectul niciodată în 23 de ani de când există Planul Urbanistic General nu a atacat vreodată, nu a cercetat el însuși vreodată un certificat de urbanism sau o autorizație sau o documentație de urbanism. E o instituție în subordinea lui, Inspectoratul de Stat în Cosntrucții, și de câte ori are vreun dubiu, se adresează acestei instituții care-i face o analiză.
E prima dată în 23 de ani când vrea să facă el însuși o analiză. Asta deși, de-a lungul timpului, i-am cerut verificări pe diverse acte pe care noi le-am considerat nelegale și niciodată nu le-a făcut”, a declarat Nicușor Dan, pentru B1 TV.
După dezvăluirile și explicațiile date de Nicușor Dan duminică, prefectul Toni Greblă a făcut un pas în spate și a anunțat că nu va ataca în instanță, deocamdată, regulamentul zonei istorice a Bucureștiului și că mai așteaptă documentele.