Explozie într-un bloc din Lupeni: Două persoane au fost rănite după ce instalația de gaz a luat foc

Publicat: 28 08. 2012, 15:43

O explozie a avut loc marți după-amiază într-un bloc din municipiul Lupeni, județul Hunedoara, unde se făceau lucrări la instalația de gaz. În urma deflagrației a izbucnit un incendiu, iar două persoane au fost rănite, informează Mediafax.

Victimele ar putea fi chiar doi dintre muncitorii care făceau reparații, aceștia fiind duși la spital, a declarat comandantul Detaşamentului de Pompieri Petroşani, Adrian Avram.

Potrivit acestuia, pompierii intervin la fața locului pentru stingerea incendiului.