Exit-Poll europarlamentare: USD peste 40%, PMP trece pragul electoral cu peste 6%. PNL 15%, PDL 12%, UDMR 6%. Mircea Diaconu obţine un mandat ca independent

Exit-Poll europarlamentare: USD peste 40%, PMP trece pragul electoral cu peste 6%. PNL 15%, PDL 12%, UDMR 6%. Mircea Diaconu obţine un mandat ca independent

Toate exit-poll-urile prezentate la încheierea alegerilor europarlamentare din România dau drept câştigătoare detaşată alianţa USD, cu peste 40% din voturi. Pe locul doi se situează liberalii, cu aproximativ 15%, iar pe trei PDL cu aproape 12%. PMP trece pragul electoral cu un procent situat între 6-8% din voturi, UDMR obţine aproape 7%, iar Mircea Diaconu câştigă un mandat de europarlamentar cu aproximativ 5% din voturi.

Vezi AICI primele rezultate ale europarlamentarelor 2014 la nivel european

Alianţa PSD-UNPR-PC a obţinut 41,01% din voturile exprimate la alegerile europarlamentare, fiind urmată de PNL cu 14,92%, conform rezultatelor exit-poll-ului CURS Avangarde, difuzat de TVR 1. Pe următoarea poziţie se află PDL, cu 11,82%. UDMR a obţinut 7,1%, iar PMP 6,7%. Mircea Diaconu are 5,91% din voturi, Partidul Poporului – 3,45%, PRM – 2,55%, Forţa Civică – 2,11%, conform sursei citate.

Exit-poll-ul făcut de CSCI şi difuzat de RTv arată că alianţa PSD-UNPR-PC a obţinut 43 % din voturi la europarlamentare, urmată de PNL, cu 14 % din voturi, PDL – 12%, PMP – 7% şi UDMR 6 %. Mircea Diaconu a obţinut 4% din voturi.

Potrivit rezultatelor exit-poll-ului Operations Research, difuzate de Antena 3, alianţa formată din PSD, UNPR şi PC a obţinut 42,4% din voturi la alegerile de duminică pentru Parlamentul European, fiind urmată de PNL, cu 13,3% din sufragii, şi de PDL – 11,5%. PMP a obţinut 6,3% din voturi, iar UDMR – 6,2%, independentul Mircea Diaconu a fost votat de 4,3% dintre alegătorii veniţi la urne, PP-DD, de 4,2%, iar Forţa Civică – de 3,3%.

Conform rezultatelor exit-poll-ului IRES difuzat de DigiTV, alianţa PSD-UNPR-PC a obţinut 41% din voturile exprimate la alegerile europarlamentare, fiind urmată de PNL cu 14 % şi de PDL cu 10%, UDMR – 7 % din voturi, PMP – 6%, Mircea Diaconu – 5%, PPDD 4% şi Forţa Civică 3%.

Alianţa PSD – UNPR – PC ar obţine astfel 16 mandate în Parlamentul European, PNL – 6, PDL – 4, UDMR – 3, PMP – 2, unul revenindu-i independentului Mircea Diaconu, conform unei simulări bazate pe rezultatele exit-poll-ului CURS – Avangarde difuzat duminică seară de TVR. Astfel, Alianţa PSD-UNPR-PC îi va trimite în legislativul european pe Corina Creţu, Ecaterina Andronescu, Cătălin Ivan, Dan Nica, Maria Grapini, Damian Drăghici, Daciana Sârbu, Ioan Mircea Paşcu, Viorica Dăncilă, Ionel Sorin Moisă, Victor Boştinaru, Claudiu Ciprian Tănăsescu, Doru Claudian Frunzulică, Constantin Rebega, Ana Claudia Ţapardel, Andi Lucian Cristea.

Liberalii vor fi reprezentaţi de Norica Nicolai, Adina Vălean, Ramona Mănescu, Cristian Buşoi, Renate Weber, Eduard Hellvig

Europarlamentarii PDL vor fi Theodor Stolojan, Monica Macovei, Traian Ungureanu, Marian Jean Marinescu.

Din partea UDMR în PE se vor regăsi Iuliu Winkler, Csaba Sogor şi Vincze-Lorand Gyorgy, iar din partea PMP Cristian Preda şi Siegfried Mureşan.

Şi independentul Mircea Diaconu a reuşit să obţină voturile necesare mandatului de europarlamentar.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`