EXCLUSIV // Conflict pus pe pauză la filiala PSD Cluj, după ce Horia Nastra și Cornel Ițu s-au întors în PSD după doar o săptămână la Pro România, sperând ca actualul lider, Liviu Alexa, va fi înlocuit. Deși negocierea părea să ducă în această direcție, după revenirea celor doi nu s-a mai întâmplat nimic, ba mai mult Liviu Alexa continuă să jignească jurnaliși și colegi de partid, culminând cu deputata Cristina Burciu pe care a numit-o de curând într-un interviu ”amibă politică urcată de la curul vacii spre deputăție”. Horia Nasra a declarat pentru B1.ro că, deocamdată, nu se ia nici o măsură împotriva președintelui Alexa, dar problema se va discuta după alegerile prezidențiale.
”În ultima perioadă, în ciuda faptului că suntem în campanie electorală și că ar trebui cu toții să muncim pentru candidatul PSD-ului, s-au dizolvat intempestiv niște organizații, unele care aveau performanță electorală și dacă vă uitați un pic pe ultimele articole apărute în publicația pe care dumnealui o controlează, vedeți un atac virulent la adresa unor colegi primari și o colegă deputat. Este o anarhie totală în momentul de față, tot ce pot să zic este că noi lucrăm în campania electorală și după campania o să discutăm și probleme de altă natură.
Deja nu mai sunt niște derapaje interne, e vorba de faptul că s-au jignit jurnaliști, s-au jignit locuitori ai Clujului, nu-i o chestiune neapărat legată de noi între noi colegii. Cred eu că sunt lucruri destul de grave, dar sper ca cineva să le ia în considerare măcar după alegeri și să ia niște decizii corecte. Cel puțin pe mine acest domn nu mă reprezintă, eu nu îl recunosc ca președinte și nu pot să fiu de acord cu un astfel de limbaj.
În momentul de față suntem în campania electorală pentru candidatul nostru, după campania electorală vor fi analizate mai multe aspecte” a declarat deputatul PSD Horia Nasra pentru B1.ro.
Întrebat cum va acționa în ziua învestirii noului guvern Nasra a spus că va absenta. ”Eu sigur nu voi merge să votez cabinetul Orban” a spus deputatul.