EXCLUSIV // B1.ro prezintă INTEGRAL Rechizitoriul Revoluției Române. Episodul 3 – “NU a fost obţinută nicio probă care să demonstreze existenţa unei grupări teroriste în decembrie 1989”
EXCLUSIV // După 30 de ani de la Revoluția din decembrie 1989, România nu are încă încheiate socotelile cu cel mai important moment din istoria sa recentă. Morții de atunci nu-și găsesc liniștea nici acum, pentru că societatea românească în general și justiția în particular nu au reușit în atâția ani să finalizeze ceea ce a fost numit generic “Dosarul revoluției”.
Între timp, o mare parte dintre suspecți au decedat, iar cei care trăiesc au ajuns deja la o vârstă înaintată. După 30 de ani, România nu are încă oficial niciun vinovat pentru crimele din decembrie 1989. Din acest an are însă, un rechizitoriu extrem de vast al Dosarului revoluției, patru inculpați – Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu, generalul (rtg) Iosif Rus și amiralul (rtg) Emil (Cico) Dumitrescu – și cinci suspecți – Petre Roman, Teodor Brateș, Tudor Postelnicu, Ioan Toma și Viorel Igreț.
Extrem de puțin, ar zice majoritatea românilor, dar totuși un început pentru aflarea adevărului despre perioada care a schimbat radical orientarea României în istoria modernă.
Până acum, în presă a apărut doar un rezumat al rechizitoriului din Dosarul Revoluției. Iată că acum, în premieră, B1.ro vă prezintă în exclusivitate, integral, Rechizitoriul din Dosarul nr. 11/P/2014, intitulat generic Dosarul revoluției. Acesta e întocmit de Procuror militar şef, General maior magistrat, Gheorghe Cosneanu.
Având în vedere că acest rechizitoriu are peste 500 de pagini, vom prezenta, în serial, mai multe fragmente relevante pe diverse teme cu legătură directă cu Revoluția Română. Subiectul va fi comentat, periodic, și în emisiunea “Se întâmplă acum”, realizată de jurnalistul Tudor Barbu pe B1.TV.
Rechizitoriul revoluției române, Episodul 3 – “NU a fost obţinută nicio probă care să demonstreze existenţa unei grupări teroriste în decembrie 1989”
De la Revoluția română și până astăzi, un mister s-a perpetuat de-a lungul anilor: existența și implicarea teroriștilor în evenimentele din decembrie 1989. Iată că, pentru prima dată, un rehizitoriu al Parchetului militar susține, oficial, că teroriștii din decembrie nu au existat. Totul a fost o manipulare coordonată de grupul care a preluat puterea, pentru a masca modul cum pun stăpânire pe structurile de conducere din România. B1.ro redă integral pasajele din rechizitoriu în care sunt prezentate detalii neștiute despre așa zișii teroriști din decembrie 1989. Intertitlurile aparțin redacției.
CITEŞTE AICI INTEGRAL RECHIZITORIUL REVOLUŢIEI ROMÂNE
CEAUȘESCU, PRIMUL CARE FOLOSEȘTE TERMENUL TERORIST
Problema „ teroriştilor” din decembrie 1989.
Cea mai controversată problemă de la Revoluţia din decembrie 1989 şi până în prezent este indubitabil cea a aşa-zişilor terorişti.Terorismul este definit ca fiind ansamblul de acte violente săvârşite de o grupare sau o organizaţie pentru a crea un climat de insecuritate, prin inducerea sentimentelor de pericol, de teamă, având ca scop inclusiv abolirea voinţeiindividuale sau colective. Pe cale de consecinţă, teroristul este un membru al unei astfel de organizaţii. Aşa cum s-a arătat, primul care a folosit public termenul de terrorist în decembrie 1989 a fost preşedintele Ceauşescu Nicolae care i-a catalogat astfel pe revoluţionarii timişoreni. Apoi, în seara de 22 decembrie, succesorul lui Ceauşescu Nicolae, Iliescu Ion, a preluat termenul şi a spus „ în direct” la TVR că teroriştiisunt cadrele fostuluiDSS. Această afirmaţie, urmată în mod sistematic de altele cu acelaşi mesaj, a avut consecinţe dintre cele mai tragice, pe întregul teritoriu al României, punând în pericol grav populaţia ţării ( civili şi militari ).
CE ARMAMENT S-A FOLOSIT ÎN DECEMBRIE 1989
Înainte de a da un răspuns la întrebarea dacă au existat într-adevăr terorişti în decembrie 1989, se va face o analiză a armamentului folosit de aceşti super-luptători, aşa cum s-a inoculat că ar fi teroriştii. Deşi în timpul evenimentelor s-a afirmat în mod repetat că securist-teroriştii au folosit în luptaîmpotriva Poporului Român, Armatei şi CFSN,inclusiv blindate, armament de artilerie şi elicoptere, această teză a fost abandonată ulterior chiar de cei care au lansat-o întrucât friza ridicolul.
Nu există nici măcar un indiciu că „duşmanul terorist”a folosit astfel de mijloace de luptă. Pe cale de consecinţă, în perioada post-revoluţionară, teza pe care au marşat factorii decizionali ai MApN, susţinuţi de noua forţă politică a ţării, a fost folosirea de către terorişti-securiştia armamentului uşor de infanterie, dar mai ales a simulatoarelor armamentului de infanterie. Aceste simulatoare au fost în mod deosebit invocate în spaţiul public,astfel încât opinia publică a fost convinsă de existenţa şi folosirea lor în timpul evenimentelor revoluţionare. Cu toate acestea, pe parcursul prezentei anchete, nu a fost identificată nicio persoană care să fi văzut în realitate un astfel de simulator al armamentului de infanterie. Nu există nicio probă juridică doveditoare a existenţei fizice privind simulatoarele armelor de infanterie.
Nici în spaţiul public (mass-media) nu a fost vreodată prezentată o astfel de tehnică de simulare. Au fost depuse diligenţele necesare edificării asupra acestei probleme. S-a pornit de la realitatea conform căreia, la nivelul anului 1989, organizarea forţelor armate ale României prevedea patru corpuri de armată, după cum urmează : Armata Icu sediul în Bucureşti, ArmataaII-a cu sediul la Buzău, ArmataaIII-a cu sediul la Craiova şi ArmataaIV-a cu sediul la Cluj-Napoca. Fiecare dintre aceste corpuri de armată avea un Batalion de cercetare. Nu exista la vremea respectivă o altă forţă internă care să aibă structuri cu această destinaţie (cercetare-diversiune). Este evident că aceşti militari de elită (practic trupe de comando, pregătite inclusiv pentru paraşutarea în spatele linilor inamice şi provocarea de distrugeri importante în rândurile inamicului) aveau în dotare tehnica necesară diversiunii militare, având în vedere că diversiuneaera specialitatea lor de bază. Aşa fiind, ar fi fost o stare de normalitate ca aceste trupe să aibă în dotare simulatoare pentru armele de infanterie, atâta timp cât această tehnică folosea realizării diversiunii. Asta nu înseamnă, însă că dacă au avut în dotare simulatoare, militarii cercetaşi-diversionişti le-au şi folosit în decembrie 1989.
MITUL SIMULATOARELOR DE LA REVOLUȚIE
Despre existenţa simulatoarelor în armata română a relatat fostul ministru al apărării Spiroiu Nicolae. Prin prisma poziţiei ocupate, acesta fiind militar de carieră, se va prezuma că informaţiile deţinute şi relatate corespund pe deplin realităţii. Fiind audiat la sediul SPM,la data de 12.10.2017(vol.II–Declaraţii, f.235-245)acesta a precizat: „Atât Ceauşescu, dar şi tot Tratatul de la Varşovia doreau să realizeze economii masive prin folosirea simulatoarelor (….) Aveam în ţară simulatoare pentru tanc, pentru transportor blindat şi auto şi, evident,pentru armament de infanterie.
Existau două feluri de simulatoare pentru realizarea câmpului de luptă. Unul se referea la aproximativ ce înţelegem noi astăzi joc electronic în care senzorul de la ţintă transmitea semnalul de punct ochit -punct lovit,dar şi simulatoare care puteau fi luate pe teren atunci când trupele executau misiuni în teren şi care imitau zgomotul armei automate. Nu realizam, însă simulatoare de acest fel care să imite şi focul de la gura ţevii, cel puţin eu nu cunosc (….) Aceste dispozitive se fabricau în România încă din anii 1970 la baza noastră cu nr.109 din Ghencea, bază coordonată de generalul P.C.,locţiitorul comandantului CIT.”Cu privire la acelaşi subiect de analizăa fost chestionat şi un alt ministru al apărăriişi anume Olteanu Constantin(sediul SPM, 13.02.2018,vol.III–Declaraţii, f.233-240) care a precizat : „În perioada în care am îndeplinit funcţia de ministru al apărării, dar şi în celelalte funcţii pe care le-am deţinut eu,nu am cunoscut ca armata română să fi deţinut imitatoare de foc (simulatoare pentru infanterie) (….) Ştiu că au existat astfel de simulatoare, însă doar în dotarea Batalionului 404 de la Buzăucare avea în cadrul instrucţiei misiuni diverse şi trebuiau să simuleze şi executarea focului.Eu nu le-am văzut niciodată, dar cred că cele moderne trebuiau să aibă şi simularea focului la gura ţevii pentru a crea convingerea adversarului că se execută foc real.”Batalionul 404 Buzău (aflat în subordinea DIA, condusă de DinuŞtefan) la care a făcut referire fostul ministru al apărării este tocmai Batalionul de cercetareal fostei ArmateaII-a cu sediul la Buzău. Este probat că militarii acestui batalion au executat misiuni în Timişoara (începând cu 18 decembrie 1989), iar apoi în Bucureşti (începând cu 22 decembrie 1989 ).
În scopul edificării cu privire la starea de fapt din zilele Revoluţiei, de la Statul Major al Apărăriiau fost solicitate documentele de arhivădeţinute de această instituţie. Astfel ,cu privire la acţiunile desfăşurate la Timişoara de către militarii Batalionului 0404 Buzăua fost obţinută o notăprin care se arată că „Batalionul de cercetare înaintată din garnizoana Buzău aacţionat la Timişoara (….) Militarii, îmbrăcaţi în civil, au plasat pe clădirile din jurul fostului CJ de Partid, simulatoare de foc îndreptate spre mulţimea de demonstranţi. La momentul fixat, ele au fost puse în funcţiune, creând derută,oamenii părăsind incinta şi astfel, prin breşa realizată, a fost scos grupul de persoane ( primul ministru ş.a. ) carea reuşit să părăsească sediul”. Se constată că nota nu e semnată sau datată.(vol. X –Documente, pag.205-207) Mai trebuie spus că din discuţiile purtate cu militari experimentaţi, a rezultat că cea mai eficientă metodă pentru a simula focul, mai ales pe timp de noapte,este folosirea armelor clasice,dar efectuarea tragerilor cu cartuşe de manevră. În acest fel, zgomotul produs esteidentic celui făcut de tragerile cumuniţie de război, fiind prezentă şi flacăra la gura ţevii.
NU A FOST OBȚINUTĂ NICIO PROBĂ CARE SĂ DEMONSTREZE EXISTENȚA TERORIȘTILOR
Analiza multiplelor declaraţii din prezentul dosar, evidenţiază că în zilele revoluţiei, foarte multe persoane (militari şi civili) i-au identificat pe „terorişti”ca fiind persoane înarmate, îmbrăcate în combinezoane negre. Această confuzie are o explicaţie uşor de identificat. Probatoriul administrat a relevat că în marile oraşe ale României, în preajma obiectivelor importante şi pe anumite clădiri, au fost dispuşi militari aparţinând trupelor de paraşutişti şi trupelor unităţilor mecanizate. Or, tanchiştii aveau la nivelul anului 1989 uniforme (combinezoane) negre, iar paraşutiştii aveau combinezoane de culoarea albastră. Mai mult, aceşti militari au fost implicaţi într-o multitudine de situaţii (mai ales pe timp de noapte) în care au deschis foculîntr-o luptă cu un inamic, în realitate inexistent (din cauzele explicateîn prezentul expozitiv), astfel încât, sub imperiul psihozei teroriste, confuziile au fost inevitabile. Revenind la problema teroriştilor din decembrie 1989, trebuie arătat că nu a fost obţinută nicio probă care să demonstreze existenţa unei grupări teroriste, cu atât mai puţin a uneia securist-teroriste, care să fi acţionat în timpul Revoluţiei din decembrie 1989. Aceiaşi concluzie a fost adoptatăşi prin „Sinteza aspectelor rezultate din anchetele efectuate de parchetele militare în perioada 1990-1994, în cauzele privind evenimentele din decembrie 1989”. Au fost avute în vedere mii de dosarede urmărire penală,iar concluzia formulată a fost doar în sensul inexistenţei securist-teroriştilor.
Nu în ultimul rând, senatorul Gabrielescu Valentin, preşedinteleComisiei Senatorialeprivind acţiunile desfăşurate în decembrie 1989 a concluzionat că :„Nu putem afirma cănu au existat indivizi înarmaţi care cu intenţie au acţionat pentru a provoca panică, teroare, diversiune şi care să se fi manifestat în diverse puncte. Aceştia puteau fi securişti, activişti de partid,fanatici,demenţi,beţivi etc. Dar nu avem dovezi că a existat o organizaţie ocultă care la comandă unică a declanşat în întreaga ţară o acţiune coerentăpentru restabilirea dictaturii”Un alt argument concludent pentru a susţine inexistenţa securist-teroriştilor este realitatea conform căreia, ulterior evenimentelor militare din decembrie 1989, MApN, serviciile de informaţii ale României, justiţia sau mass-media nu au putut produce proba indubitabilă a existenţei măcar a unui singur teroristcare să fi acţionat în timpul Revoluţiei.Având în vedere toate argumentele prezentate prin prezenta lucrare, se desprinde concluzia conform căreia în timpul Revoluţiei din decembrie1989 nu au existat terorişti.Pentrua întări această concluzie, în paragraful următorse va prezenta parţial conţinutul Registrului Istoricaparţinând Regimentului 321 Mecanizat Râmnicu Sărat (vol. VII –Jurnale de luptă, pag.67-91). Militarii acestui regiment de tancuri s-au deplasat la Bucureşti pe timp de noapte, şi au desfăşurat multiple misiuni de luptă în zona Aeroportului Internaţional Otopeni,începând cunoaptea de 22/23 decembrie 1989.
Încă de la primele momente ale angajării în luptă,militariiau fost convinşi că au în faţă inamicul terorist-securist, aşa cum le-a fost inoculat decătreliderii CFSN şi factorii de decizie ai MApN.Documentul conţine următoarele : „Inamicul terorist,folosind grupuri de cercetare în dispozitivul de apărare al aeroportului,acţionând violentşi prin surprindere,executând foc asupra clădirilor şi anexelor aeroportului cu armament modern, a creat un climat de nesiguranţă în rândul cadrelor şi militarilor în termen (….) Elementele teroriste declasate şi anarhiste caută să împiedice evoluţia evenimentelor de aleasă ţinutănaţională, acţionând sub directa conducere atiranului Ceauşescu, au provocatimense pierderi materiale şi umane (….)
Teroriştii au posibilitatea să folosească elicoptere, să execute capcane de totfelul. Inamicul a trecut la infestarea surselor de apă potabilă(….) Introducerea noastră în luptă s-a realizat succesiv, începând cu organizarea pentru lupta cu teroriştii care au ocupat capătul pistei(….) În urma schimbului de focuri cu elementele teroriste au fost lovite două TAB-uri(….) Teroriştii au atacat sectorul „O” ceea ce a determinat riposta cu foc amilitarilor. După 30 de minute focul a încetat,iar teroriştii au rămas pe loc.(….) În sectorul „1”teroriştii au deschis focul, dar au încetat total focul dupăce în zonă a intrat un alt Regiment Mecanizat(….) O concluzie care se desprinde după prima zi de lupte, a fost starea de timorare a militarilorla primirea misiunilor de luptă. Nu s-a respectat regimul de foc ordonat, consumându-se foarte multă muniţie,fără un minim efect, în sensul că nu afost nimicit s-au capturat niciun terorist.
S-a consumat următoarea cantitatede muniţie: cartuş 7,62 mm –358.228 ;cartuş 7,62 mm trasor –14.944 ;cartuş7,62 mm lung –79.653 ;cartuş 7,62mmlung şi trasor –3.493 ;cartuş 7,62 mm B2 –4.110 ;cartuş 7,62 mmincendiar–3.788 ;cartuş14,5 mm –8225;cartuş14,5 mm B32 –2554 ;cartuş14,5 mm incendiar –3146;lovituri de AG 7 –86 ;grenade de mână –185 ;grenade de mână defensive –169 ;cartuş iluminator –867”Conţinutul acestui document reprezintă chintesenţaacţiunilor militare din timpul Revoluţieidin decembrie 1989. Aflaţi sub imperiul psihozei terorist-securiste, indusăcu intenţiede factorii decizionali ai CFSN şi ai MApN,militarii români, folosiţi în mod intenţionat necorespunzător, au fost implicaţiîntr-o luptă pe viaţă şi pe moarte cu un duşman inventat de aceiaşi factori amintiţi. În realitate, din cauzele menţionate, militarii români au luptat între ei. S-a argumentat în capitolul IX că toate operaţiunile militare din jurul Aeroportului Internaţional Otopeniau reprezentat o tragică situaţie de foc fratricid.
LUPTA CU TERORIȘTII
Iese în evidenţă că într-o singură noapte, un singur regiment, a executat aproapeo jumătate de milion de trageri. În acelaşi perimetru s-au aflat concomitent numeroase alte efective ale MApN care, desigur, au purtat şi ele „lupte crâncene”cu teroriştii. Nu trebuie omişi nici civilii înarmaţi care s-au intercalat unităţilor militare.Toate aceste „lupte”s-au soldat cu multiple deceseşi răniri prin împuşcare, dar nu dinrândul ipoteticilor terorişti („nu a fost nimicit saucapturat niciun terorist”)ci din rândul militarilor MApN şi al civililor. Acelaşi document prezintă în continuare, în mod sumar, situaţia focului fratricid prin care,în dimineaţazileide 23 decembrie,au fost ucise 48 de persoane şi rănite alte 15 (civili şi militari)în ceea ce s-a numit „ cazul Otopeni”, cel mai grav incident din timpul Revoluţieişi despre cares-a făcut o analiză la capitolul IX. Situaţia a fost prezentată tot ca una de luptă cu teroriştii care au atacat aeroportul.
Despre următoarele zile s-a precizat: „Întreaga desfăşurare a acţiunilor de luptă de până acum, succesele repurtatede către unitatea noastră împotriva bandelor demenţiale, eroismul manifestat,vor rămâne pururi în conştiinţa neamului (….) 28.12.1989 – Calmul aparent al situaţiei,poate însemna pentru terorişti prilej de meditaţieşi pentru o eventuală organizare (….) 02 ianuarie 1990–Ordin de zi al ministrului apărării –„ Soldaţi, gradaţi, subofiţeri, maiştrii militari, ofiţeri şi generali ! Revoluţia Română a învins! În vâltoarea crâncenelor lupte cu bandele clanului ceauşist, v-aţi manifestat ca adevăraţi fii devotaţi ai poporului (….)Aţi plătit cu viaţa. Faptele voastre de vitejie v-au atraselogiul întregii ţări, admiraţia întregii lumi şi vor rămâne pentru vecie în Panteonul nemuririi Poporului Român „Reţine atenţia că „succesele repurtate” în faţa „bandelor demenţiale” au fost în realitate situaţii de foc fratricid,iar ministrul care a trimis mesajul de felicitare a fost generalul Militaru Nicolae al cărui comportament criminal a fost prezentat anterior. Pornind de la principiul că uneori adevărul juridic nu este echivalentul adevărului absolut, în cele ce urmează, se va propune o situaţie ipotetică şi anume, se va impune premisa existenţei terorist-securiştilor.
VINOVAȚII PENTRU DEZINFORMAREA DIN DECEMBRIE 1989
Însă chiar dacă se porneşte de la această ipotetică premisă, starea de faptprezentată prin expozitiv nu se schimbă în niciun fel. Acesta deoarece :Nu prezumtivii teroriştiau dezinformat prin apariţiile publice radio-televizate şi prin comunicatele redactate şi ulterior transmise prin mass-media,iar prin aceste conduite sistematice au generat şi amplificat psihoza terorist-securistă, cauza principală a deceselor, rănirilor, distrugerilor, lipsirilor grave de libertate şi suferinţelor psihice. Iliescu Ion şi Voiculescu Voican Gelu au făcut-o. Nu prezumtivii terorişti au pregătit şi coordonat ampla inducere în eroare prin care, alături de dezinformările grave ale liderilor CFSN, au creat aparenţa existenţei celor două tabere duşmane, factori esenţiali de declanşare a focului fratricid pe întregul teritoriu al României. Factorii decizionali ai MApN au făcut-o, cu scopul sustragerii de la răspunderea penală pentru implicarea în represiunea de dinainte de 22 decembrie 1989, scop atins prin complicitatea noii puteri politice a ţării.
În mod tragic, pentru atingerea acestui scop au murit sau au fost răniţi foarte mulţi români nevinovaţi. Nu prezumtivii teroriştiau acceptat inducerea în eroare, fără să intervină pentru stoparea fenomenului. Factorii de decizie ai CFSN au făcuto. Nu prezumtivii terorişti au dezinformat şi au exercitat diversiuni pentru a se crea o conjunctură falsă care a permis judecarea ( fără respectarea legii) a fostului preşedinteşi a soţiei acestuia, cu scopul ascunderii filosovietismului noii puteri şi a legitimării acesteia. Factorii de decizie din CFSN şi din MApN au făcut-o. În fine, nu prezumtivii terorişti, prin toate aceste conduite au pus în pericol grav viaţa şi integritatea fizică a populaţiei civile şi a militarilor din marile oraşe ale României. Liderii CFSN şi cadrele superioare ale MApN au făcut-o. Pentru toate acestea, este cu atât mai imperios necesară tragerea la răspundere penală a persoanelor vinovate