În contextul pandemiei de coronavirus, autoritățile fac ultimele pregătiri pentru desfășurarea examenelor naționale în condiții de maximă sigurață. Vorbim despre circuite delimitate pentru fluxurile de elevi, dar și de săli de clasă reamenajate și dotate corespunzător, potrivit B1 TV. Primaria Sectorului 4 din Capitală a întreprins măsurile anti-coronavirus necesare, iar edilul Daniel Băluță dă asigurări că atât Evaluarea Națională, cât și Bacalaureatul vor fi susținute la standarde sanitare și de igienă cât mai înalte.
În curând, elevii vor susține examenele naționale, iar autoritățile locale din Sectorul 4 al Capitalei se apropie de finalizarea implementării măsurilor de siguranță necesare. Mai exact, toate unitățile de învățământ din sector au fost din nou igienizate și dezinfectate, iar la intrarea în școli au fost montate tuneluri ultramoderne de dezinfecție.
„În ultimele trei săptămâni, Sectorul 4 a întreprins toate măsurile necesare pentru a asigura posibilitatea tunelelor de dezinfecție pentru a realiza traseele de intrare, respectiv de ieșire din interiorul școlilor. Ne-am asigurat, de asemenea, că în privința materialelor de igienă nu lipsește absolut nimic. Ne-am asigurat, de asemenea, că avem substanțe biocide, substanțe virucide. Nu lipsește absolut nimic, nici în sălile de clasă, nici la intrarea în școli. Suntem pregătiți să facem termoscanare și, grație eforturilor pe care și celelalte instituții ale statului le-au făcut, în fiecare școală va fi, în momentul deschiderii, câte un cadru medical. Așadar, am asigurat toate premisele ca această parte extrem de importantă în pregătirea examenelor de capacitate, respectiv pregătirea Examenului de Bacalureat să se desfășoare în condiții de siguranță”, a declarat Daniel Băluță, primarul Sectorului 4 al Capitalei.
De asemenea, elevii și cadrele didactice vor primi măști medicale, pentru a spori gradul de protecție, și li se va măsura temperatura la intrarea în școli.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
Președintele României, Klaus Iohannis, a anunțat o nouă etapă de relaxare a restricțiilor, care va intra în vigoare din 1 iunie și care presupune, printre altele, redeschiderea teraselor și a plajelor din țară. Cu această ocazie, șeful statului a abordat și situația elevilor care se apropie de examenele naționale, explicând că, din 29 iunie, va avea loc o a doua sesiune de Evaluare Națională, care va fi dedicată copiilor ce au lipsit de la prima din motive medicale și de carantină.
„Acum, o temă extrem de importantă pentru foarte mulți părinți și elevi sunt examenele naționale și le-am discutat pe acestea, fiindcă au apărut tot felul de întrebări. Părerea mea a fost că trebuie să îi lămurim pe oameni foarte bine, ca să știe ce se întâmplă. Prima concluzie, examenele naționale vor avea loc fizic, așa cum au fost planificate și anunțate deja de câteva săptămâni. Evaluarea Națională se va face începând din 15 iunie, așa cum a fost planificată, după care vor avea loc examenele de Bacalaureat”, a declarat președintele Iohannis.
El a mai precizat că „a apărut o problemă pe care am dorit s-o rezolvăm. Este posibil să fie copii care sunt bolnavi atunci când se ține examenul. Este posibil să vină copii la școală, pentru examen, și la termometru să se constate că are febră și nu poate să intre la examen. Pentru acești copii am considerat că trebuie să găsim o soluție să primească, totuși, aceeași șansă ca și copiii care pot intra la examen. Atenție, vorbesc de Evaluarea Națională, care se ține din 15 iunie, așa cum era planificată. Pentru copiii care sunt bolnavi, care sunt găsiți cu febră la intrarea în școală, care sunt izolați împreună cu familia la domiciliu, care sunt într-o localitate sau într-un cartier care este în carantină, pentru aceștia, deci pentru motive medicale și de carantină, și numai pentru aceștia, se organizează o a doua sesiune de Evaluare Națională, începând din 29 iunie. Deci, repet, Evaluarea Națională se ține cum este planificată – pentru cei care sunt însă bolnavi, găsiți cu temperatură, cu febră la intrarea în școală, sau izolați cu familia, sau carantinați, se organizează a doua sesiune”.