Europarlamentarul PDL Theodor Stolojan: Nu exclud o alianță cu PSD sau cu PNL

Publicat: 09 03. 2012, 12:05

Europarlamentarul PDL Theodor Stolojan a declarat, vineri, că nu exclude nicio alianță după alegerile parlamentare din 2012, existând posibilitatea unei alianțe între PDL și PSD sau PNL, dacă vor fi stabilite niște obiective clare, potrivit Mediafax.

Acesta a precizat că România a trecut deja prin experimentele politice posibile, având în momentul de față experimentul PSD-PNL.

Deci nu cred că în România, în acest stadiu al evoluţiei politice, trebuie să existe vreun partid care spune «dom’le, eu nu pot coopera cu PNL sau nu pot coopera cu PSD, pentru a face o guvernare care să împingă România înainte». Pentru că dacă, de exemplu, o guvernare cu PSD ajunge iarăşi la un blocaj în a schimba Constituţia României, în a face reorganizarea administrativ-teritorială, aşa cum avem acum un blocaj cu UDMR în reforma administrativ-teritorială a ţării, sigur că o asemenea guvernare n-are viitor„, a spus Stolojan.

Europarlamentarul PDL a adăugat că ar fi nevoie de niște obiective clare privind continuarea procesului de reforme pentru stabilirea unei astfel de alianțe.