Europarlamentarul PDL Monica Macovei: USL a mințit, CEDO a decis că tăierile salariale nu încalcă drepturile omului

Europarlamentarul PDL Monica Macovei: USL a mințit, CEDO a decis că tăierile salariale nu încalcă drepturile omului
Foto: B1 TV

Europarlamentarul PDL Monica Macovei a declarat, duminică, faptul că CEDO a respins încălcarea drepturilor omului de către Guvernul României, prin tăierile salariale de 25%, astfel rezultând că USL a mințit populația în acest sens, potrivit Mediafax.

Macovei precizează că CEDO a declarat inadmisibile, pe 6 decembrie, cererile făcute de doi reclamanţi români care s-au adresat Curţii împotriva tăierilor salariale ale bugetarilor cu 25%.

Prin aceasta decizie, CEDO a confirmat hotărârea Curţii de Apel din Timişoara (care a respins acţiunile reclamanţilor) şi a constatat că, prin reducerile salariale, statul român nu a încălcat drepturile omului şi că nu există vreun drept statuat de Convenţie de a primi o anumită sumă de bani ca salariu„, susține europarlamentarul.

Democrat liberala a amintit de declarațiile lui Adrian Năstase și Theodor Athanasiu, din 2010, care ziceau că tăierile salariale ar încălca drepturile omului și care amenințau cu sesizarea CEDO.

Ne amintim că USL, prin reprezentanţi ca Năstase sau Athanasiu, afirma în 2010 că aceste reduceri încalcă drepturile omului şi ameninţă cu sesizarea CEDO. Prin neştiinţă sau minciună, aceşti politicieni au creat, în mod iresponsabil, speranţe false românilor şi i-au provocat într-un context sensibil care presupune măsuri dureroase, însă necesare„, a încheiat Monica Macovei.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
21:49 - S-a câștigat marele premiu la Loto 6/49. Câte milioane de euro va primi câștigătorul și unde a fost jucat biletul norocos
21:41 - Mihai Fifor: Nu știu ce ar vrea unii colegi parlamentari de la premier, să încalce legea? Un demnitar nu poate să facă publice secrete de stat sau secrete de serviciu (VIDEO)
21:33 - Catedrala Notre Dame se redeschide, după cinci ani de la încendiu. De când va putea fi din nou vizitată
21:29 - Emil Dimitru (PNL): Marcel Ciolacu face din toată povestea asta un joc în care să-l introducă pe George Simion în turul 2, pentru că altfel nu va câștiga Președinția României (VIDEO)
21:16 - Semne că avem diabet. Expert în psihonutriție: Este o boală care poate fi prevenită și care poate fi controlată odată ce a apărut / Există persoane în pre-diabet (VIDEO)
20:57 - Nicușor Halici (PSD), după acuzațiile făcute de Lasconi: Aș îndemna-o să facă toate diligențele și să prezinte opiniei publice toate probele. Opinia publică poate să greșească atunci când votează, să-și pună ștampila de vot pe niște oameni care nu au ce căuta în nicio funcție publică (VIDEO)
20:53 - Încă doi români decedați în inundațiile din Spania, anunță MAE
20:50 - Incident tragic la Mureș. O femeie a murit într-un accident provocat de nepoata ei, care încerca să o ajute
20:33 - Emanuel Ungureanu îl acuză pe Alexandru Rafila de „populism ieftin” și „iresponsabilitate”, după cazul de la Târgu Jiu (VIDEO)
20:24 - Ce trebuie să știi despre portocale, mandarine sau clementine. Pericolul ascuns în citrice, care te poate băga direct în spital