Europarlamentarul Cristian Bușoi anunță că C.E. a suplimentat fondurile pentru a găsi un vaccin împotriva COVID-19: ‘Ar putea fi testat în iunie anul acesta’
Cristian Bușoi, președinte al Comisiei ITRE din Parlamentul European, anunță, miercuri, că reprezentanții Comisiei Europene au decis suplimentarea fondurilor pentru proiecte legate de Covid-19 până la 48.5 milioane euro.
Suma este destinată unui număr de 18 proiecte privinddescoperea unui vaccin și a altor tratamente pentru COVID-19, precum și teste pentru diagnosticarea boli.
Oficialul român apreciază că în luna iunie a acestui an ar putea putea fi testat primul vaccin anti-COVID-19.
totodată, Bușoi anunță că există și o colaborare între sectorul public și cel privat la nivelul Uniunii Europene pentru aceste proiecte.
‘Pentru descoperirea de noi tratamente există și un parteneriat public privat între Comisia Europeană și industria farmaceutică, Inițiativa Medicamentelor Inovatoare (IMI), care va avea la dispoziție 45 de milioane de euro din fondul Programului pentru Cercetare Orizont 2020, Comisia așteaptând un răspuns similar și de la industria farmaceutică’, adaugă acesta.
O altă mare sumă de bani va fi alocată în paralel de către Comisia Europeană și BERD. Astfel, până la 80 de milioane de euro vor merge către CUREVAC, companie biofarmaceutică cu sediul central la Tübingen, Germania, ‘care face pași promițători în dezvoltarea unui vaccin anti-coronavirus, estimând că în iunie 2020 va putea efectua deja testele clinice.’
În calitate de medic și de președinte al Comisie pentru Industrie, Cercetare și Energie din Parlamentul European, Cristian Bușoi mai spune că va monitoriza îndeaproapeevoluția programelor.
‘I-am transmis doamnei comisar aprecieri pentru implicarea sa și pentru că a ținut cont de sugestiile pe care le-am transmis prin scrisoarea pe care i-am adresat-o în 27 martie, unde subliniam necesitatea alocării rapide a unor fonduri suplimentare pentru cercetare și sprijinirea IMM-urilor.’, menționează europarlamentarul român.
Amintim că România este țara din Europa Centrală și de Est cu cele mai multe decese ale pacienților cu COVID-19. Potrivit ultimului raport al Grupului de Comunicare Strategică, în țara noastră au fost confirmate 2.460 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19, iar 86 de persoane au murit.
În același timp, 252 de persoane au fost declarate vindecate, iar57 de pacienți sunt internți la ATI.
Aceste cifre plasează România pe primul loc la numărul deceselor în rândul țărilor din Europa Centrală și de Est. Diferența este semnificativă față de Polonia, următoarea țară din regiune ca număr de victime. Aici au fost înregistrate doar 35 de decese.
La polul opus se află Republica Moldova (4), Muntenegru (2) și Slovacia, unde autoritățile nu au raportat până acum nicio victimă a pandemiei deCOVID-19. (Vezi AICI topul integral și detalii)