Eurodeputatul liberal Norica Nicolai s-a înscris în grupul ALDE din Parlamentul European

Publicat: 08 07. 2014, 18:13

Europarlamentarul liberal Norica Nicolai s-a înscris în grupul Alianței Liberalilor și Democraților pentru Europa în cadrul Parlamentului European, ea figurând pe lista grupului ALDE începând de luni, 7 iulie.

Nicolai a fost membră a grupului PPE, la care au aderat toți europarlamentarii PNL de la începutul actualei legistalturi.

”Mi-am depus adeziunea la grupul ALDE deoarece în alegerile europarlamentare am candidat sub această siglă, iar eu am obținut voturile românilor în calitate de candidat al ALDE și îmi păstrez această poziție”, a explicat eurodeputatul PNL pentru Mediafax.

Norica Nicolai s-a opus trecerii PNL la PPE, abținându-se de la votul din cadrul Delegației permanente a PNL în care s-a luat această decizie.