Eurodeputata Maria Grapini sare la gâtul comisarului european pentru afaceri economice: Încadrarea României pe lista PDM, o încălcare a legislației UE
Comisia Europeană a anunțat că România se confruntă în premieră cu „dezechilibre macroeconomice, ce necesită monitorizare și o serie de măsuri de politică în domeniu”, sugerând că aceasta s-ar datora abandonării acordului cu Fondul Monetar Internațional. Raportul Comisiei Europene arată că riscurile legate de „situația negativă relativ importantă a investițiilor străine nete și o capacitate de export slabă pe termen mediu necesită atenție”. În plus, deși stabilitatea sectorului financiar a fost menținută până în prezent, „vulnerabilitatea internă și externă a sectorului bancar persistă”. În total, 16 țări europene au deschisă procedura de dezechilibru macroeconomic, în diferite faze. Sunt șase faze, cea mai gravă fiind „Procedura de dezechilibru excesiv”. România se poziționează în faza a doua.
Maria Grapini s-a arătat nemulțumită de analiza Comisiei Europene și îi cere socoteală lui Pierre Moscovici printr-o întrebare parlamentară transmisă recent Comisiei Europene. Euroaleasa lui “Felix” îl acuză chiar pe acestai de încălcarea legislației Uniunii Europene.
“Deciziile CE prezentate de domnul Comisar Moscovici legate de includerea României alături de alte 15 țări în procedura de monitorizare pe motive de dezechilibru macroeconomic sunt, din punctul meu de vedere, de neînțeles. România este în al patrulea an de creștere economică, este țara cu încadrare în unul din cele mai mici deficite. Mai mult, există reforme instituționale ample în derulare și nici nu au existat falimente bancare. Aplicarea PDM implică, potrivit legislației UE, depășirea unor praguri critice în ceea ce privește: balanța contului curent; poziția financiară externă; variația efectivă a cursului de schimb; variația cotei de piață a exporturilor; datoria consolidată a sectorului privat și public; rata șomajului; variația pasivelor sectorului financiar. Datele prezentate reflectă faptul că România nu era afectată la sfârșitul anului 2014 de riscuri majore în ceea ce privește acumularea unor dezechilibre macroeconomice care să implice impunerea de către CE a PDM. Astfel, consider încadrarea României pe lista PDM drept o încălcare a legislației UE. Argumentele domnului Moscovici cu privire la acest demers sunt foarte vagi, și anume capacitatea redusă de export pe termen mediu și vulnerabilitățile externe si interne ale sectorului bancar. În acest context, doresc să vă întreb, pe baza căror criterii a fost România inclusă pe lista țărilor cărora li se aplică PDM?”, a tunat Grapini, care nu a primit deocamdată răspunsul solicitat, informează paginaeuropeana.ro
Procedura privind dezechilibrele macroeconomice (PDM) este însoțită de un mecanism complicat, iar statele care nu se conformează riscă, în final, o amendă de 0,1% din PIB. Pentru început, Comisia informează Consiliul în legătură cu declanșarea acestor proceduri, iar Consiliul poate adresa recomandări. Primele recomandări sunt „preventive”. (Detalii AICI)