Eugen Tomac: Șoșoacă reprezintă tot ce este mai urât și toxic în politica românească. Cu toate acestea, decizia CCR este absurdă

Publicat: 07 10. 2024, 09:32
Sursa foto: Eugen Tomac / Facebook

Eurodeputatul Eugen Tomac, președintele PMP, a descris drept „absurdă” decizia Curții Constituționale de a anula candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale.

Eugen Tomac, despre Diana Șoșoacă și decizia CCR

Liderul PMP s-a arătat de părere că ultimele declarații ale eurodeputatei „confirmă că acest personaj reprezintă tot ce este mai urât și toxic în politica românească”.

„Ultimele declarații ale politicianului extremist Șoșoacă, ajunsă în viața publică în calitate de senator AUR, confirmă că acest personaj reprezintă tot ce este mai urât și toxic în politica românească, plus delirul prorus grețos urlat pe toate gardurile de ani de zile. Cu toate acestea, decizia CCR este absurdă”, a declarat Eugen Tomac, luni, într-o postare pe Facebook.

Ce a spus despre Nicolae Ciucă și PNL

Tomac s-a arătat revoltat de comportamentul „unor lideri politici care abia acum își scot ochelarii și descoperă că au în față un partid-stat cu năravuri vechi din anii ’90”.

„Domnul Ciucă vine și ne spune că PSD-ul este marele pericol pentru țară, cel mai psdist lider al PNL, care acum trei luni și-a pus partidul să candideze pe listele PSD la europarlamentare, declară sus și tare că suntem în pericol și că partidul-stat vrea toată puterea. Domnului Ciucă poate îi amintește cineva că PSD a fost adus la putere de Klaus Iohannis, care a numit în cei zece ani mai mulți premieri de la urmașii comuniștilor decât chiar Ion Iliescu”, a continuat Eugen Tomac.

„Poate domnul Ciucă a uitat că a condus un guvern PNL-PSD, o alianță toxică care a dus stânga nereformată la butoanele țării. Voi ați predat țara cu bună știință în ghearele PSD, voi ați trădat dreapta”, a adăugat el.

Liderul PMP susține că, „acum, PNL poate face un singur lucru curajos și necesar – să vină să-l susțină pe singurul lider liberal adevărat și candidat demn de votat de dreapta, pe Președintele Ludovic Orban”.

„Abia atunci românii vor putea privi cu alți ochi un partid istoric. Acum sunteți o anexă a PSD, și asta nu o puteți nega pentru că sunteți la guvernare cu ei. Așa că rămâne cum am mai spus. Un vot pentru PNL este un vot pentru PSD”, a mai declarat Eugen Tomac.