Eugen Tomac, despre alegerea primarilor în două tururi: „PNL, USR şi ALDE susţin proiectul”

Eugen Tomac, despre alegerea primarilor în două tururi:  PNL, USR şi ALDE susţin proiectul

Preşedintele PMP, Eugen Tomac, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă la Iaşi, că proiectul de lege privind revenirea la alegerea primarilor în două tururi de scrutin va fi votat în Parlament şi de PNL, USR şi ALDE.

„M-am întâlnit săptămâna aceasta cu domnul preşedinte Ludovic Orban şi mă bucur că PNL susţine demersul nostru, de altfel şi ei au un proiect, de a reveni la alegerea primarului în două tururi. PMP i-a mandat pe Petru Movilă şi Marius Paşcan să prezinte un memorandum prin care invităm partidele parlamentare din opoziţie să îl susţină şi, în cel mai scurt timp, să dăm un vot final pe acest proiect care este în Parlament. Mă bucur că PNL rămâne pe această linie şi colegii din USR mi-au confirmat că vor susţine proiectul, implicit cei din ALDE”, a afirmat Eugen Tomac, potrivit Agerpres.

Liderii PMP se află vineri la Iaşi, la evenimentul de lansare a candidaturii lui Theodor Paleologu pentru alegerile prezidenţiale.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
19:31 - Ștefan Pălărie, după acuzațiile Elenei Lasconi: „Au existat și telefoane de amenințare, și au existat și telefoane de intimidare sau de propunere de retragere” (VIDEO)
19:05 - Posibilă fabrică de troli AUR fix în Casa Presei, sub numele fals de „Departamentul Antifraudă”. Descoperirea făcută de jurnalistul Ovidiu Vanghele și ce spune Marius Lulea, unul dintre fondatorii partidului (VIDEO)
18:57 - Alertă în Buzău. Patru persoane, prinse sub un mal de pământ. Pompierii au intervenit de urgență pentru a-i salva
18:57 - Unul dintre cele mai sărace județe din țară ar putea hrăni 2 milioane de români. În prezent, zona este prada secetei
18:14 - Csaba Asztalos (CNCD): Părinții fac multe nenorociri în sistemul de educație – foarte multe presiuni, intervenții, ceea ce are un efect negativ asupra calității actului de educație
17:54 - Minori români din centre de plasament, sclavi în Ungaria. Ministrul Familiei a trimis Corpul de control la DGASPC Covasna. Intotero: “Este o tragedie o astfel de întâmplare, pentru orice copil, și nu este permis așa ceva” (VIDEO)
17:39 - Thomas Moldovan (PSD): Creșterea economică mai redusă e determinată de seceta severă și de faptul că suntem puternic legați de economia europeană. Se caută soluții (VIDEO)
17:16 - Ialomițianu: Coaliția PSD-PNL ne ascunde planul de măsuri fiscale. Ar fi un dezastru să se majoreze taxele de la anul, în condițiile în care prețurile deja au început să crească iar (VIDEO)
16:57 - Cine sunt maneliștii din România care au invadat scenele din Chișinău. Primarul pro-rus, Ion Ceban, a promovat toate concertele organizate din bani publici, pe rețelele sociale
16:42 - Un pescar norvegian a prins un submarin nuclear al SUA și l-a târât 4 kilometri