Eugen Tomac: PMP trebuie să fie o forță care să dea o nouă perspectivă României
Alegerea conducerii Ligii Aleșilor Locali ai PMP reprezintă un restart pentru PMP și un pas important pentru crearea unei administrații care să servească interesul cetățeanului, a spus Eugen Tomac în deschiderea evenimentului pentru desemnarea președintelui Ligii Aleșilor Locali ai PMP. La eveniment participă liderii din opoziție președintele USR Cătălin Drulă și Ludovic Orban, președintele partidului Forța Dreptei.
„Vă mulțumesc pentru că v-ați reunit astăzi aici pentru a da un restart partidului nostru. Țara trece prin momente complicate, iar cuvântul de ordine trebuie să fie este unitate. Mă bucur enorm că într-un moment atât de important pentru PMP am decis cu toții să ne reafirmăm angajamentele față de obiectivele pe care le avem pentru administrația publică locală. Lecțiile din competițiile anterioare ne-au învățat că este bine să fim un partid deschis spre dialog si care să coopereze cu cei care împărtășesc aceleași valori pentru că avem nevoie de alegeri in două tururi, o administrație eficientă, în interesul cetățeanului și o forță care să dea o nouă perspectivă României. Noi suntem pregătiți să facem acest efort. Unii cred că țara noastră poate fi împărțită în două: roșu și galben. În această sală transmitem faptul că pe românii îi unește roșu, galben și albastru. Avem obligația pentru acest valori să luptăm mai departe. Mă bucur pentru că au acceptat invitația noastră doi lideri politici cu experiență, din opoziție care au venit aici pentru a transmite mesajele din partea partidelor pe care le reprezintă. Le mulțumesc pentru prezență lui Cătălin Drulă și Ludovic Orban. a declarat președintele PMP, Eugen Tomac.