Eugen Tomac (PMP): „Situația din Afganistan obligă ONU și toți decidenții din NATO să-și întrerupă vacanța urgent”
Eugen Tomac precizează că ONU și decidenții din NATO trebuie să găsească de urgență un răspuns la criza din Afganistan, unde talibanii au ocupat capitala Kabul:
“Situația din Afganistan obligă ONU și toți decidenții din NATO să-și întrerupă vacanța urgent. ONU ar trebui să convoace mâine o sesiune extraordinară pentru că într-o țară fără pic de autoritate publică s-a dezlănțuit iadul.
După două decenii de prezență militară a trupelor aliate și multe pierderi de vieți omenești, se pare că această țară este un tărâm fără sfârșit. În aceste condiții, se impun rapid noi strategii militare și politice pentru a salva civilii nevinovați care, în cel mai fericit caz, vor lua calea migrației, dacă vor apuca să scape din ghearele celor care deja au întocmit registre ale „trădătorilor”.
Nu știu ce strategie va adopta Uniunea Europeană, dar, din nefericire, criza afgană va crea noi provocări pentru toate statele în următorii ani și aici rolul Turciei devine din nou esențial pentru a menține un minim echilibru și control la frontierele Uniunii Europene”, a precizat Eugen Tomac.
Acesta a mai precizat că a cerut convocarea la Bruxelles a unei sesiuni parlamentare extraordinare pentru a dezbate situația din Afganistan:
“Am solicitat Președintelui Parlamentului European convocarea unei sesiuni parlamentare extraordinare pentru a dezbate și analiza situația din Afganistan și rolul Uniunii Europene în soluționarea acestei crize”, a scris Eugen Tomac pe Facebook.