Eugen Tomac (PMP): „România și Bulgaria așteaptă de mai bine de 10 ani să fie acceptate în Spațiul Schengen”

Publicat: 07 07. 2021, 08:21
Sursa foto: Captură video

Europarlamentarul PMP Eugen Tomac anunță că a solicitat  în Plenul Parlamentului European, la dezbaterea raportului anual privind spațiul Schengen, ca România să fie acceptată în spațiul fără frontiere al Uniunii Europene.

Potrivit lui Eugen Tomac, este nedreaptă această decizie politică, având în vedere că de peste zece ani îndeplinim toate condițiile de aderare.

“Întrebarea este, cum putem vorbi despre o reală funcționare a Spațiului Schengen când trei state membre ale UE nu sunt în Spațiul Schengen astăzi, iar România și Bulgaria așteaptă de mai bine de 10 ani să fie acceptate.

Nu vă puteți imagina cât de mult afectează această decizie nedreaptă pe cei 22 de milioane de cetățeni români în condițiile în care știm ce eforturi am făcut ca națiune și stat pentru a îndeplini toate condițiile.

Noi am venit mai târziu în club, cunoaștem bine ce avem de recuperat și corectat acasă, însă ne considerăm neintegrați pe deplin, atât timp cât această situație în care ne aflăm așteaptă de mai bine de un deceniu și credem că aici este locul nostru în spațiul fără frontiere.

Toți cetățenii au resimțit din nou în vremea pandemiei ce înseamnă reintroducerea controlului la frontiere. Tocmai de aceea trebuie ca după această pandemie să eliminăm orice barieră care ne mai separă”, a  declarat europarlamentarul Eugen Tomac.